Ungheneanca Cristina Şişcanu se mărită cu vedeta tv Mădălin Ionescu

Madalin Ionescu si Cristina Siscanu
Madalin Ionescu si Cristina Siscanu (foto: Libertatea.ro)

MARIAJ // Deşi relaţia lor nu era văzută cu ochi buni de şefi, cei doi îndrăgostiţi au riscat şi au avut de câştigat
Cristina are 26 de ani, este reporter şi asistentă la emisiunea iubitului său, Mădălin Ionescu, „Drept la ţintă” a postului TV românesc „Kanal D”. Cei doi – Mădălin a fost căsătorit şi are doi copii – au avut o relaţie amoroasă îndelungată, care nu a fost privită cu ochi buni de şefii de la Antena 1. Părinţii Cristinei, chiar dacă sunt deranjaţi de diferenţa de vârstă dintre fiica lor şi iubitul acesteia, s-au obişnuit cu acest gând.
Tânăra este originară din Zagarancea, Ungheni, unde, în prezent, locuiesc părinţii săi, Ion şi Olga Şişcanu. Cristina s-a făcut remarcată din copilărie prin dicţia şi inteligenţa sa. A absolvit clasele primare la gimnaziul din Zagarancea, iar cele liceale – la Liceul „Gheorghe Asachi” din Ungheni, după care a plecat la Bucureşti, unde a absolvit facultatea de drept. Cristina vine în satul natal, la casa părintească, mai rar, a fost recent la înmormântarea bunicei din partea mamei. În satul de baştină, toţi o ţin minte pe fata frumoasă şi energică. Directoarea Gimnaziului Zagarancea, Viorica Colibă, s-a arătat încântată când i-am telefonat şi am întrebat-o despre eleva Cristina Şişcanu. „Cum să nu o cunoaştem pe Cristina? A fost o elevă foarte bună, stăruitoare, colegială. Deşi a învăţat în gimnaziul nostru doar în clasele primare, este un exemplu pentru toţi elevii. Ţin minte că avea o dicţie foarte bună, citea mult, mai ales literatură artistică, îi plăceau limbile străine, vorbea bine franceza. A fost un copil alintat, dar în public avea un comportament corect”, ne spune directoarea gimnaziului Viorica Colibă.
„Vrem să privim o emisiune cu participarea Cristinei”
„Preconizăm să privim o emisiune cu participarea Cristinei, vrem să aducem un televizor la şcoală ca elevii să o cunoască şi să o ia ca exemplu. Cristina e un exemplu demn de urmat. Din emisiunile văzute, am observat că e respectată de conducătorul său, are o ţinută frumoasă şi merită locul pe care îl are”, spune Viorica Colibă.
Mama Cristinei o ajută cu pregătirile de nuntă
Soţii Şişcanu vor fi în curând socri mici, aşa că dna Olga este deja la Bucureşti, iar dl Ion trebuie să-şi facă viză pentru a merge la fiica sa. Cristina şi iubitul său, Mădălin Ionescu, şi-au cumpărat un apartament în care îşi vor începe viaţa de familie. Cristina şi-a chemat mama la Bucureşti ca aceasta să o ajute la amenajarea noii locuinţe. Olga Şişcanu este asistentă medicală, iar Ion Şişcanu lucrează la oficiul poştal, împreună au crescut doar un copil, pe Cristina.
„Îi spunem Cristea, fetiţa mea seamănă foarte mult cu mine, aşa, în secret, vă spun că are o aluniţă în acelaşi loc, cum am şi eu. Acum, când a crescut şi a plecat de la noi, simt că rămân singur şi îmi pare rău, dar vom aştepta nepoţi. Ţin minte cum o duceam în braţe când era mică, acum va fi mireasă, timpul trece foarte repede, asta-i viaţa”, spune oftând tătăl Cristinei, Ion Şişcanu.
Cristina nu a dorit un frate adoptiv
Soarta a făcut ca soţii Şişcanu să nu aibă alţi copii, după ce Cristina a crescut, părinţii săi se gândeau să adopte un băiat. Cristina se opunea acestui lucru, zicându-i tatălui său că, dacă va aduce un băiat acasa, nu-i va mai zice tată. Părinţii s-au conformat acestei dorinţe şi au renunţat la ideea de a înfia un copil.
Vor face nunta în acest an
Mădălin Ionescu, 41 de ani, şi Cristina Şişcanu, 26 de ani, sunt împreună de un an şi jumătate. La doar câteva luni de la începutul relaţiei, cei doi şi-au dat seama că sunt făcuţi unul pentru altul. Divorţat de o săptămână, Mădălin Ionescu,  prezentatorul emisiunii „Drept la ţintă” de la „Kanal D”, poate, în sfârşit, să-şi întemeieze o nouă familie cu acte în regulă. Mădălin Ionescu şi Cristina Şişcanu sunt împreună încă de pe vremea când lucrau la Antena 1.
În pofida faptului că relaţia lor nu era văzută cu ochi buni de foştii şefi, cei doi îndrăgostiţi au riscat şi au avut de câştigat. Mădălin a cerut-o de mai multe ori în căsătorie pe Cristina. „Au fost mai multe cereri în căsătorie. Ne-am cerut reciproc de câteva ori. Prima cerere în căsătorie a fost la mine în apartament, pe balcon. Era în perioada «carantinei» impusă de foştii mei şefi. Ne întâlneam în fiecare zi”, povesteşte Mădălin Ionescu în ziarul „Naţional”.
Mădălin Ionescu are doi copii
După aproape 14 ani de căsnicie, Mădălin Ionescu şi soţia sa, Mihaela, au decis că singura soluţie a neînţelegerilor din familie este ca fiecare să o ia pe drumul său. Cei doi şi-au separat domiciliul cu două luni în urmă, fiecare a rămas să se ocupe de câte unul dintre copiii lor. Ştefania, în vârstă de 13 ani, a rămas în grija lui Mădălin, iar Filip, de aproape şapte ani, a fost luat de Mihaela. Băieţelul are hemipareză şi necesită îngrijiri speciale. Vedeta Antenei 1 rămâne în continuare susţinătorul financiar al soţiei şi al băieţelului.
Îşi doreşte ca viitorul ginere să-i iubească fiica
Părinţii îşi fac mereu griji pentru copiii lor, fie aceştia mici, fie mari. Tatăl Cristinei, Ion, ne spune că îl deranjează puţin diferenţa de vârstă dintre fiica sa şi iubitul acesteia, dar s-a obişnuit cu acest gând. Cel mai mult îşi doreşte ca fiica sa să fie fericită, iubită şi respectată. „Îl cunosc pe Mădălin, a fost pe la noi, pare un bărbat de treabă, e cam mare pentru Cristina, dar dacă ea a ales, eu le doresc să fie fericiţi. Îi cer viitorului ginere să fie foarte înţelegător cu ea, să o iubească, să o respecte, deoarece Cristina este viaţa noastră şi nu vrem să sufere”, spune tatăl Cristinei.
„O ţin minte pe Cristina ca pe o fată silitoare. Era una dintre cele mai bune eleve din clasă, apreciată de colegi şi profesori. În acelaşi timp, era foarte ambiţioasă”, Sofia, fostă colegă de clasă.
Sursa: ziar.jurnal.md, Carolina CHIRILESCU


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *