Preşedinţii şi paza lor de corp

Săptămîna trecută, la Ungheni a venit Marian Lupu. În calitate de preşedinte interimar al Republicii Moldova! De dragă dimineaţă, o porţiune din strada centrală fusese blocată. La fiecare colţ, oameni ai legii. Paza preşedintelui mai că nu ne sărise la gît cînd am încercat să intrăm în Centrul de agrement „Patria”. Nimerisem tocmai cînd Marian Lupu cobora din maşină.
„Am tot strigat că-s răi comuniştii. Vedeţi vreo schimbare?”, mă întrebă un unghenean ce trecea prin preajmă.
Sigur, şeful statului are nevoie de pază. Sigur, trebuie luate toate măsurile de securitate. Dar nici chiar aşa! Am avut marele noroc să fiu prezentă, de-a lungul anilor, la diverse acţiuni la care au participat şi preşedinţii Republicii Moldova. Aşa că pot face o comparaţie.
Mircea Snegur. Venea discret, fără ca cineva să simtă că are în jurul său bodyguarzi. Oricine putea să se apropie de el, fără prea mari probleme. Poate că, fiind în primii ani ai independenţei noastre, serviciul de pază nu avea experienţa necesară? Nu cred. Erau cu toţii educaţi în spiritul KGB-ului sovietic.
A urmat apoi Petru Lucinschi. Chiar dacă dînsul era foarte popular, chiar dacă îi îmbrăţişa pe toţi şi le zîmbea, paza domniei sale începuse să iasă în faţă. E adevărat, destul de discret. Preşedintele Lucinschi, trebuie să spun, era un om foarte deschis.
A venit însă era lui Voronin. Doamne fereşte să te apropii de preşedinte! Îmi amintesc de ziua în care a fost dat în exploatare gazoductul Călăraşi-Ungheni şi la care a participat Vladimir Voronin. În momentul în care m-am apropiat să fac o fotografie, am fost acostată imediat de doi bărbaţi în negru. Mi s-a explicat foarte clar că nu am dreptul să mă apropii de preşedine la o distanţă mai mică de trei metri. Este doar un exemplu. Am avut şi alte experienţe, la fel de curioase.
Începe apoi interimatul. Mihai Ghimpu vine la Ungheni. Sigur, cu paza sa de corp, aşa cum prevede legislaţia. Dar nu am observat nici o interdicţie, oricine a putut să se apropie de el, să discute, să-şi spună păsul. Oare pentru că a fost preşedinte interimar?
Dar şi Marian Lupu este preşedinte interimar. Şi atunci? Avea dreptate ungheneanul nostru, cînd m-a întrebat: „Am tot strigat că-s răi comuniştii. Vedeţi vreo schimbare?”.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *