Colaborarea între Ungheni şi Iaşi: de la vorbe la fapte e-o cale-atît de lungă…

După nouă luni de la semnarea Acordului de colaborare între Consiliul Raional Ungheni şi Consiliul Judeţean Iaşi, a avut loc o primă şedinţă a comitetului comun de lucru pentru aplicarea prevederilor acestuia. Evenimentul s-a produs pe 4 februarie, în sala de conferinţe a Consiliului Raional Ungheni, la insistenţa părţii moldovene.
Unghenenii au fost şi cei care au venit cu propunerile lor pentru un eventual program de acţiuni în acest sens, pe o durată scurtă (anii 2011-2013). Partea ieşeană a promis că va elabora în săptămînile următoare un proiect al său privind colaborarea între Iaşi şi Ungheni. Pînă atunci, s-a discutat varianta propusă de ungheneni. “Îmi doresc să fie desemnate grupurile de experți care să se întîlnească, să discute și să înceapă a dezvolta activități”, a spus preşedintele raionului Ungheni, Ion Harea.
Constantin Adăscăliţei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a menţionat, la rîndul său,
că trebuie să fie identificate acele programe şi proiecte, pentru realizarea cărora pot fi atrase  finanţări europene, dat fiind apartenenţa României la Uniunea Europeană. Or, aceste finanţări ar aduce un plus de bunăstare cetăţenilor din cele două regiuni. Totodată, dînsul a subliniat că sînt necesare cît mai multe schimburi de experienţă şi modele de bună practică.
Fiind întrebat ce-l face să creadă că de data aceasta va fi altfel, din moment ce în ultimii 20 de ani se tot discută despre colaborări între Ungheni şi Iaşi, fără a se face prea multe lucruri practice în acest sens, Constantin Adăscăliţei a răspuns:  “Inteligența  și disponibilitatea noastră, ca oameni  politici, este să înțelegem că, dacă avem lucruri comune, plecînd de la limbă, de la un interes comun de a schimba sau a deschide noi piețe de comunicare, timpul va lucra în favoarea noastră”.
“Trebuie să depășim etapa vorbelor şi discursurilor, chiar dacă sînt frumoase, şi să ajungem la faza în care anumite programe – nu foarte multe – să poată fi realizate”, a declarat şi prof. Mihai Baciu, consilier județean din Iași, membru al comitetului de lucru.
Următoarea şedinţă a comitetului comun de lucru pentru aplicarea prevederilor Acordului de colaborare între Consiliul Raional Ungheni şi Consiliul Judeţean Iaşi se preconizează pentru finele lunii curente, la Iaşi. “După ce stabilim domeniile prioritare de colaborare, facem adunări ale experților în aceste domenii și ei vor stabili exact etapele și mijloacele de realizare a respectivului proiect”, a subliniat consilierul ieşean Mihia Baciu.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *