Vom vedea pînă la urmă ce se va decide

Gimanziul-internat din Ungheni a fost transferat în gestiunea Consiliului raional. Pe ultima sută de metri, în anul 2010, consilierii s-au reunit, pentru a opera modificări în bugetul raional, fiind acceptate 4122,9 mii de lei, prevăzute pentru întreţinerea instituţiei respective.
După jumătate de secol de activitate, gimnaziul-internat urmează să fie reorganizat. La această activitate îşi va aduce contirbuţia şi organizaţia internaţională de dezvoltare „Every Child”.  Potrivit vicepreşedintelui raionului, Ludmila Guzun, se urmăreşte un singur scop: micşorarea la maximum a copiilor ce se află în instituţiile rezidenţiale. Aceştia trebuie să fie educaţi într-un mediu familial, să studieze în şcoli normale. De aceea, plasarea într-o instituţie rezidenţială este ultima soluţie pentru orice copil.
Acum, susţine Ludmila Guzun, pentru fiecare copil de la gimnaziul-internat va fi elaborat un plan individual, se va analiza toate aspectele, ca mai apoi să se ia decizia cea mai corectă.
A fost creat un grup de lucru, care  va monitoriza realizarea proiectului respectiv. În paralel, se lucrează şi cu colectivul gimnaziului. „Sînt oameni angajaţi şi trebuie să ne gîndim ce facem cu ei mai departe. Trebuie să avem o soluţie pentru fiecare dintre ei”, subliniază vicepreşedintele.
Nu poate fi neglijată nici infrastructura gimnaziului-internat, care este foarte bine dezvoltată. „Grupul de lucru trebuie să analizeze şi să vină cu propuneri: ce facem cu aceste imobile”, spune Ludmila Guzun.
Deja au apărut primele propuneri, printre care: să fie deschisă aici o filială a unei universităţi, sau  un liceu sportiv, sau un liceu teoretic raional. „Sînt multe idei şi vor mai apărea şi altele”, a conchis vicepreşedintele raionului. Decizia finală îi va aparţine Consiliului raional, dar nu înainte de a fi consultaţi specialiştii. Ceea ce va apărea în locul actualului gimnaziu-internat trebuie să aducă doar beneficii unghenenilor.
Reorganizarea gimnaziului-internat va dura doi ani, timp în care, susţine Ludmila Guzun, „trebuie să se coacă o idee bună”.
“Angajaţii instituţiei sînt gata de reorganizare”, a declarat pentru “Expresul de Ungheni” directorul Arcadie Pleşca. În prezent, se caută varianta optimă. În opinia directorului, cea mai reuşită variantă ar fi crearea aici a unui centru socio-educaţional, care ar cuprinde mai multe genuri de activitate, inclusiv pentru copiii de vîrstă preşcolară din familiile defavorizate.
O altă soluţie ar fi deschiderea unui liceu sportiv de pînă la 25 de copii. Arcadie Pleşca însă are rezerve vizavi de un asemenea proiect. „Pentru ca să pregătim o echipă de sportivi profesionişti, ar trebui să avem şi o bază materială pe măsură, iar lipsa unei săli de sport mai mare este un impediment serios”, spune dînsul.
Cea de a treia soluţie ar fi crearea apartamentelor sociale pentru elevii care au absolvit gimnaziul-internat şi doresc să-şi continue studiile fie la un colegiu din Ungheni, fie la şcoala profesională. “Ar fi un fel de cămin temporar pentru ei”, explică directorul.
Fiind întrebat cît de necesară, în opinia dînsului, este menţinerea unui dimnaziu-internat şi în continuare, Arcadie Pleşca a răspuns: „Dacă am putea spune că s-a terminat cu alcoolismul şi violenţa în familie, atunci cred că o astfel de şcoală tip internat nu ar mai fi necesară. Din moment ce aceste flageluri încă persistă, trebuie să analizăm minuţios situaţia şi ceea ce vom întreprinde să fie chibzuit şi în beneficiul copilului”.
Gimnaziul-internat din Ungheni este situat pe o suprafaţă de trei hectare, în centrul oraşului. Acesta a fost deschis cu exact 50 de ani în urmă şi are o capacitate de 520 de locuri în clase şi 400 locuri în dormitoare. Potrivit directorului, la moment îşi fac studiile aici 111 copiii din familii social-vulnerabile, dintre care doar 76 sînt din raionul Ungheni.
Natalia Chiosa, Lucia Bacalu
Expresul.com a realizat un sondaj la subiect. La întrebarea: “Care ar fi cea mai bună destinaţie a edificiilor ce aparţin gimnaziului-internat din Ungheni?”, au răspuns 108 persoane. 50 de voturi (45%) s-au îndreptat spre răspunsul: liceu sportiv; 39 de voturi (36%) au fost în favoarea unei universităţi, 19 (18%) – pentru menţiunerea gimnaziului-internat, 12% (13 voturi) optează pentru un palat al tinerilor, iar 7% (8 voturi) – pentru un centru cultural. Cîte 7 voturi au fost exprimate în favoarea unui centru de creaţie al copiilor şi, respectiv, a unui centru comercial.
Este un început de cale. Urmează luni şi luni de muncă, de noi sondaje, de consultări cu specialştii, pentru ca, pînă la urmă, să se ia decizia cea mai corectă.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *