Satul Rădenii Vechi încă n-a ajuns la finiş

Situat la o margine de raion, la poale de codru des, vorba poetului, satul Rădenii Vechi continuă să scadă în populaţie. De la circa 5000 de locuitori, cît a avut odinioară, a ajuns în prezent la 2034. Situaţia demografică e îngrijorătoare. În 2010 s-au născut aici doar şapte copilaşi. Au decedat însă 63 de persoane.
„E greu, pămînturile sînt degradate, satul este situat într-o parte, neavînd acces direct la calea ferată sau drumurile naţionale. Din aceste motive, tinerii pleacă imediat ce împlinesc vîrsta majoratului şi-şi perfectează buletinele de identitate”, spune primarul Simion Bulibaş. Pe de altă parte, datorită amplasării, în inima codrului, speranţa de viaţă a localnicilor e mult mai mare decît în alte părţi. Aici nu mai uimeşti pe nimeni cu vîrsta de 80-90 de ani. „Mama mea are 89 de ani”, spune cu mîndrie primarul.
Chiar dacă satul a îmbătrînit foarte tare, Simion Bulibaş susţine că există speranţe ca el să-şi revină şi să ajungă ceea ce a fost odinioară. „Eu m-am întors acasă din Siberia, unde am lucrat mulţi ani. Orice-am spune, dar rădăcinile te trag înapoi”, spune dînsul, după care concluzionează: „Nu sîntem la finiş”.
Fiind întrebat ce-i alimentează optimismul, primarul a răspuns: „Sînt agenţi economici care au cumpărat clădirea fostului spital, au cumpărat pămînt, au cumpărat alte edificii. Sper că în anii următori vor investi aici, vor deschide noi locuri de muncă. În plus, au început să se cumpere căsuţe, ceea ce e un semn bun”. Rădenii Vechi ar putea fi parte a unui traseu turistic important. Aici, în preajmă, este amplasată rezervaţia naturală „Plaiul Fagului”. Tot aici se înalţă şi „Stîlpul lui Potiomkin”, un obiectiv turistic destul de atractiv. În proiect este şi construcţia drumului Pîrliţa-Nisporeni, care va trece prin imediata apropiere de satul Rădenii Vechi.
„Dacă va fi dezvoltată infrastructura necesară, oamenii vor începe să revină acasă. Cei născuţi la Rădenii Vechi au o calitate a lor: nu pierd legătura cu satul natal”, spune primarul.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *