Vicepremier cu rădăcini la Ungheni

S-a născut la 22 aprilie 1966, în oraşul Ungheni. Este vorba de Eugen Carpov, actualul vicepremier pe integrare.
Potrivit CV-ului publicat pe Hornews.md, dînsul a absolvit, în 1990, Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de drept, apoi, în 1992 – Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative de la Bucureşti, relaţii internaţionale.
Eugen Carpov are o activitate profesională impresionantă. Din 1992, lucrează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Între anii 1995-1997 este şeful secţiei consulare la Ambasada R. Moldova în România. A fost viceministru de externe în anii 1999-2001, apoi ambasador al R. Moldova în Polonia.
În perioada 2005-2007 a exercitat funcţia de şef al Misiunii Republicii Moldova pe lîngă Uniunea Europeană, după care a lucrat în diferite societăţi comerciale.
În cele 11 guverne precedente, de la declararea independenţei încoace, printre miniştri s-au regăsit şi şapte ungheneni: Mihai Coşcodan, originar din Năpădeni, Vitalie Gorincioi – din Nicolaevca, Gheorghe Cucu – din Cetireni, Mihai Manoli – din Valea Mare, Valentin Beniuc – din Semeni, Gheorghe Papuc – din Frăsineşti, Vitalie Vrabie – din Costuleni.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *