Numărul incendiilor în raionul Ungheni – în scădere

Numărul incendiilor înregistrate în 2010 în raionul Ungheni a scăzut, în comparaţie cu anul precedent, cu aproximativ 20%.
În urma analizei efectuate, s-a stabilit că cele mai multe incendii au avut loc în oraşul Ungheni (22 incendii), după care urmează satele: Romanovca – cu 5 incendii, Corneşti – cu 4 şi Petreşti – cu 3. Majoritatea incendiilor au fost generate, în primul rînd, de neatenţia cu focul. Cifrele vorbesc de la sine: 23 de incendii au izbucnit din cauza fumatul în locuinţă, 11 – urmare a unor scurt-circuite, 6 – din cauza lipsei de supraveghere a copiilor sau, mai bine zis, a jocului copiilor cu focul, 19 – din cauza nerespectării regulilor la exploatarea şi construcţia sobelor de încălzit. Şase incendii au fost produse intenţionat.
Cel mai afectat de incendii a fost sectorul locativ, iar cele mai multe incendii izbucnesc în perioada de trecere de la sezonul de toamnă-iarnă.
Pierderile provocate de foc au fost de 299900 lei. Incendiile din anul 2010 s-au soldat şi cu victime omeneşti. Au decedat  cinci persoane, cauzele principale fiind: imprudenţa în timpul fumatului şi nerespectarea regulilor la exploatarea sobei de încălzit.
Controalele arată: pericolul persistă

3711 încălcări ale normelor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor. Atîtea au fost depistate pe parcursul anului 2010 de către Secţia apărare împotriva incendiilor din cadrul Direcţiei Siuaţii Excepţionale. În total, au fost efectuate controale de specialitate la 671 de obiecte şi 2202 case de locuit.
De notat că 1055 de nereguli au fost înlăturate. Din cauza pericolului mărit de incendii a fost interzisă exploatarea a 54 de sectoare ale reţelelor electrice, a 55 de sobe defectate, iar 91 de persoane au fost amendate.
Au fost întreprinse controale de specialitate operative şi la obiective subordonate Ministerului Afacerilor Interne. S-au efectuat controale în locarurile unde s-au desfăşurat manifestări cu prilejul sărbătorilor, la instituţiile de învăţămînt.
Conform raportului de totalizare pentru anul 2010, s-a pus accentul pe localităţile cu un număr sporit de incendii, populaţia fiind informată despre măsurile de apărare contra incendiilor.
S-au depistat multe nereguli, în urma controalelor efectuate anul trecut, în localurile publice. „Majoritatea întreprinzătorilor nu-şi cunosc obligaţiunile. N-aş putea da o cifră exactă, dar la fiecare obiectiv au fost stabilită cel puţin o abatere de la regulament”, a menţionat Valentina Bordianu, inspector în cadrul Direcţiei Situaţii Excepţionale Ungheni, subliniind totodată că, totuşi, se observă o schimbare în bine în acest sens.
Natalia Chiosa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *