FOTO | Top „Expresul de Ungheni” | Cele mai importante evenimente ale anului 2010

Demolarea gardului de sîrmă ghimpată de pe Prut
Startul a fost dat pe 11 februarie 2010, urmare a unei hotărîri de Guvern. Aceasta a fost precedată de o decizie a Consiliului raional Ungheni şi de o adevărată luptă dată de oficialii ungheneni pe parcursul unui an întreg. „Expresul de Ungheni” titra, la 19 februarie 2010: „Sfîrşitul unei epoci. Sîrma ghimpată – la muzeu”. De fapt, „Expresul de Ungheni” a fost unica publicaţie din R.Moldova care a imortalizat prima zi a evenimentului. Au fost demolaţi 72 de kilometri de gard de sîrmă ghimpată din raion.
În 2011, Teatrul naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi ar putea monta un spectacol despre căderea gardului de sîrmă ghimpată de pe Prut. Ideea unei astfel de piese a fost avansată de preşedintele raionului Ungheni, Ion Harea, fiind imediat preluată de directorul teatrului, Anatol Răcilă. „Piesa va fi scrisă de către dramaturgul Gheorghe Calamanciuc, iar premiera spectacolului ar putea avea loc în toamna anului curent”, a declarat dînsul pentru Agenţia de ştiri DECA-press.

Demolarea gardului de sîrmă ghimpată de pe Prut
Demolarea gardului de sîrmă ghimpată de pe Prut

Festivalul „Hora de la Prut”
15 colective de dansatori venite din toate colţurile Moldovei, 450 de dansatori, peste 100 de muzicanţi, aproape 5000 de spectatori – aşa a arătat prima ediţie a festivalului naţional de dans „Hora de la Prut”, desfăşurată pe Piaţa primăriei din Ungheni la 29 aprilie 2010, de Ziua Internaţională a dansului.  Pentru prima oară, au fost îmbinate, într-un festival naţional, toate genurile de dans, începînd cu cel popular şi terminînd cu cel clasic. Ideea festivalului i-a aparţinut coregrafului de la Palatul culturii din Ungehni, Nina Pricladov.
În 2011, va avea loc ediţia a doua a festivalului de dans „Hora de la Prut”. Aceasta va fi dedicată memoriei primului director al festivalului, Gheorghe Bodolica. Primarul de Ungheni, Alexandru Ambros, îşi doreşte ca „Hora de la Prut” să devină un festival internaţional şi a promis că va depune toate eforturile pentru aceasta.
Festivalul „Hora de la Prut”
Festivalul „Hora de la Prut”

Zilele Bibliotecii judeţene „George Bariţiu” din Braşov la Ungheni
Timp de patru zile, între 12 şi 15 iulie 2010, Ungheniul cultural a trăit sub semnul bibliotecii braşovene, care a deschis aici, cu 15 ani în urmă, o filială a sa. A fost o premieră absolută pentru Ungheni. Au avut loc inaugurări de expoziţii, lansări de carte, proiecţii de filme. În acea perioadă, la Ungheni au fost atît reprezentanţi ai bibliotecii din Braşov, cît şi scriitori din R.Moldova, în frunte cu academicianul  Mihai Cimpoi. „Asemenea evenimente aduc un pic de lumină, un pic de frumos, un pic de linişte sufletească”, menţiona şefa Secţiei cultură, Eugenia Baroncea.
Zilele Bibliotecii judeţene „George Bariţiu” se doresc a fi tradiţionale la Ungheni. Evenimentul respectiv a fost inclus în planul de activitate a Bibliotecii „Dimitrie Catemir” din Ungheni şi pentru anul 2011, căci, potrivit directorului bibliotecii, Victoria Bernic, este un prilej extraordinar pentru un schimb de experienţă, dar şi pentru desfăşurarea unor evenimente culturale de excepţie.
Zilele Bibliotecii judeţene „George Bariţiu” din Braşov la Ungheni
Zilele Bibliotecii judeţene „George Bariţiu” din Braşov la Ungheni

Zilele oraşului Ungheni
O adevărată desfăşurare de forţe, cu numeroşi invitaţi, delegaţii peste delegaţii, artişti dintre cei mai apreciaţi. Începînd cu 27 august, timp de cinci zile, Ungheniul a fost în sărbătoare. Printre oaspeţii de onoare din acele zile s-a aflat prim-ministrul Vlad Filat, actualul preşedinte al Parlamentului Marian Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, delegaţii din Letonia, din Romania, din Polonia. În scenă s-au produs: Ion Suruceanu, Constantin Moscovici, Natalia Gordienco, Sun Stroke Project, Nicolae Glib, Ian Raiburg, ansamblul de dansuri populare „Joc”. A avut loc, în premieră, o paradă a DJ-ilor.
Zilele oraşului Ungheni vor fi sărbătorite, în 2011, pentru a noua oară consecutiv. Este deja o tradiţie frumoasă, respectată cu stricteţe de edilii de ieri şi de azi ai Ungheniului.
Zilele oraşului Ungheni
Zilele oraşului Ungheni

Forumul investiţional „Investiţii pentru dezvoltare”
Ediţia a treia a Forumului de la Ungheni s-a aflat în centrul atenţiei mass-media din republică. Jurnal TV a transmis reportaje în direct de la eveniment, ziarul „Timpul” i-a acordat preşedintelui raionului, Ion Harea, o Bilă Albă pentru organiazrea Forumului.respectiv. „Zile de mare anvergură”, titra presa în acele zile. La Forum au participat peste 200 de agenţi economici, dar şi reprezentanţi ai Guvernului, ai Parlamentului, ai misiunilor diplomatice, ai unor instituţii de finanţare. Pe lîngă beneficiile economice, care se vor resimţi în anii ce urmează, Forumul respectiv a contribuit şi la promovarea imaginii Ungheniului.
„Acest Forum trebuie să rămînă un atribut, un brand al Ungheniului, pe care noi l-am inventat, l-am născut şi cred că ar fi păcat să-l cedăm”, remarca preşedintele filialei Ungheni a Camerei de Comerţ şi Industrie, Serghei Cladco, în cadrul unei conferinţe de presă. În toamnă, la Ungheni va fi organizată şi ediţia a IV-a a Forumului de investiţii. Au fost deja planificate în acest sens şi bani în bugetul raionului, vor fi pregătite actele necesare, pentru a asigura o continuitate, a remarcat preşedintele raionului, Ion Harea.

Forumul investiţional „Investiţii pentru dezvoltare”
Forumul investiţional „Investiţii pentru dezvoltare”

Declararea Ungheniului capitală a tineretului 2011
Declararea Ungheniului capitală a tineretului 2011

Declararea Ungheniului capitală a tineretului 2011
Anunţul a fost făcut pe 15 noiembrie 2010, în cadrul Galei Tineretului 2010.
Urmează un an încărcat cu evenimente locale, dar şi naţionale, care anterior se desfăşurau doar la Chişinău.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *