Se pare că avea dreptate Sergiu Mocanu. Iar noi nu l-am crezut

Ce a cîştigat poporul după alegerile din 28 noiembrie curent? O expresie devenită deja înaripată: „Ofertă generoasă”. Asta, în cel mai bun caz. Fraza respectivă va dăiuni peste ani şi ani, simbolizînd trădare, dispreţ, mitocănie.
Ce mai circ! Politicienii noştri, aleşii poporului, îşi împart „prada”. Nu vă amintesc oare toate scenele din ultimele zile de acele filme documentare, unde sînt arătaţi şacalii, rînjind fioros, şi încercînd să smulgă o bucată cît mai mare din pradă? După ce le devin roşii de sînge boturile, iar burţile li-s pline, se liniştesc şi se întind satisfăcuţi la umbră.
Ce mai vor? Oare nu dispreţ faţă de popor se numeşte ceea ce fac ei acum? Se întîlnesc, ca să discute, în hoteluri luxoase, unde, presupun, aruncă mii de lei pentru  vreo tartină mai delicioasă şi o băutură mai specială. E o adevărată batjocură faţă de oameni. „Să ştiţi cu cine aveţi de a face”, parcă ar spune. Şi cine? Cei care în alegeri mai că nu plîngeau de mila poporului nostru năpăstuit. Cei care se declară mari adepţi ai politicii sociale. Adică, mai pe moldoveneşte, cei care ştiu ce au de făcut ca să închidă gura poporului: să le arunce cîte un os şi să chefuiască mai departe.
Iată că a trebuit s-o vedem şi pe asta! Cina cea de taină a milionarilor Moldovei! Voronin, pe de o parte. Şi nu cu adjuncţi ai partidului pe care-l conduce! Pe de altă parte – Lupu. Şi aceeaşi situaţie, alături nu-i stau adjuncţii. Ce trebuie să înţelegem din toate acestea? Că nu avem partide, cu doctrine, cu structurile care se impun, ci oameni concreţi care luptă pentru putere, pentru împărţirea sferelor de influenţă, pentru a-şi proteja milioanele şi pentru a mai aduna alte milioane.
Se pare că avea dreptate Sergiu Mocanu. Iar noi nu l-am crezut.
Uite că acum se vede faţa adevărată a politicienilor noştri. Au toate condiţiile ca să se manifeste. Mult prea mult s-a ascuns Lupu după o mască pe care şi-a croit-o minuţios. Nu-l vedeţi ce ţanţoş apare în faţa poporului, parcă-i un cocoş ce iată-iată ne va anunţa despre începutul unei noi ere. Scuzaţi, de reînceputul a ceea ce încă nu s-a stins. Era comunistă continuă! Sîntem cel mai fericit popor cu asemenea conducători.
Totul va fi bine, ne liniştesc fruntaşii Partidului Democrat. Eu una îi cred. Va fi bine. Dar numai pentru ei. Nu şi pentru noi. Ce mai, Moldova s-a transformat demult într-o „ofertă generoasă”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *