Şi votul de la Frăsineşti a fost important…

Ieri, cetăţenii din satul Frăsineşti, raionul Ungheni, au demonstrat că sunt conştiincioşi şi au ieşit masiv la vot. Din cei aproape 900 de cetăţeni înscrişi în listele de bază, până la orele amiezii şi-au exercitat dreptul la vot aproximativ 380 de persoane.
Preşedintele secţiei de votare nr. 45, Ion Mihailov, susţine că cetăţenii satului Frăsineşti au dat dovadă de receptivitate şi au început să se prezinte la secţia de votare chiar de la orele dimineţii. Până la amiază, aproape o jumătate din cetăţeni au mers la urnele de vot pentru a susţine partidul sau candidatul pe care îl simpatizează. Aici, la scrutin au fost prezenţi 11 observatori – trei de la PCRM, doi – PLDM, doi – PD, câte unul de la PL, MAE, PNL şi Partidul Umanist. Preşedintele secţiei de votare susţine că pe durata procesului electoral n-au fost semnalate incidente. Aurelia Maxim, observatoare din partea PL, a menţionat că cetăţenii sunt conştienţi de importanţa alegerilor şi s-au prezentat la vot în număr semnificativ. Mai puţin, însă, au fost văzuţi tinerii. Maxim susţine că, dintre cei 380 de alegători care votaseră deja, tineri au fost doar vreo 15, lucru confirmat şi de preşedintele biroului electoral. Motivul este că aproape toţi sunt plecaţi peste hotare – la muncă sau la studii -, în localitate rămânând preponderent copiii şi bătrânii. „Chiar pe acei care au rămas, spune ea, nu-i interesează politica. Ei nu sunt educaţi în acest spirit. Mulţi dintre ei, chiar dacă merg la scrutin, alegerea o fac în funcţie de preferinţele părinţilor sau rudelor”.
Printre cei activi s-au pomenit şi alegători mai uituci, care au venit să voteze fără fişa de însoţire a buletinului, iar în unele cazuri – şi fără buletinul de identitate. Unii au spus că n-au ştiut că este obligatorie şi fişa buletinului, iar alţii „pur şi simplu, au uitat”. Sigur că au trebuit să se întoarcă acasă…
Chiar dacă şi preşedintele biroului electoral, şi poliţistul de sector susţineau că nu au depistat nereguli, stâlpii din localitate erau încă doldora de publicitate electorală, în special cea a comuniştilor şi a Partidului Democrat.
Mihai Toderiţă, locuitor al satului, spune că a mers la votare cu toată familia dis-de-dimineaţă. „De prezenţa noastră la scrutin depinde viitorul nostru, de aceea, în această zi, am lăsat toate treburile pe care le avem pe lângă casă şi am venit la votare”. Mihai susţine că actuala campanie electorală a fost mai liniştită decât celelalte. Pe candidaţii electorali îi cunoaşte de la televizor. Posturile cele mai urmărite de consăteni sunt „Moldova 1” şi NIT, ceea ce explică numărul mare al simpatizanţilor PRCM, deşi, în ultimul an, mulţi frăsineşteni s-au dezamăgit de politica acestui partid. „Cred că, de data aceasta, mulţi oameni vor da şansa partidelor de dreapta să se manifeste. Situaţia e alta, deoarece şi „Moldova 1” a devenit mai echidistantă şi nu mai face partizanat politic pentru partidul lui Voronin”, afirmă Toderiţă, care crede că cele mai multe voturi le vor obţine PCRM, PLDM, PD şi PL.
Sătenii spun că aşteaptă cu sufletul la gură rezultatele alegerilor, deşi se tem că, după publicarea rezultatelor, s-ar putea repeta evenimentele din 7 aprilie. Dar, discutând cu ei, am înţeles că oamenii nu pricep nici astăzi ce s-a întâmplat atunci şi cine a fost organizatorul.
Sursa: Timpul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *