Serviciile medicale de calitate sînt acum mai aproape de oameni

Vladimir Hotineanu la deschiderea Centrului de Sanatate de la Cornesti

Vladimir Hotineanu la deschiderea Centrului de Sanatate de la CornestiCentrul de sănătate din oraşul Corneşti reprezintă un model pentru toată ţara. Declaraţia îi apaţine ministrului Sănătăţii, Vladimir Hotineanu, şi a fost făcută în cadrul festivităţii de redeschidere, după 18 ani de staţionare, a secţiei de radiologie. Evenimentul s-a produs pe 4 noiembrie curent.
„Aveţi aici, la Corneşti, un centru de sănătate care corespunde tuturor standardelor europene din punct de vedere al spaţiilor existente, al amenajării acestora”, a spus dînsul. Totodată, ministrul a subliniat că mai e nevoie de utilaj medical performant. Primul pas a fost deja făcut. La Corneşti a fost deschisă, graţie insistenţei directorului Centrului medicilor de familie din Ungheni, Lilia Scurtu, a eforturilor depuse de Natalia Chirinciuc-Munteanu, şefa Centrului de Sănătate Corneşti, a susţinerii de către Consiliul raional, o secţie de radiologie. Deşi asemenea secţii nu se prevăd pentru centrele de sănătate, ministrul Hotineanu a salutat iniţiativa. Mai mult decît atît, dînsul a promis că va contribui la achiziţionarea unui aparat de sonografie, „dacă totul va fi bine”. „Astfel, populaţia de aici nu va mai trebui să plece la Ungheni sau la Chişinău pentru aceste investigaţii”, a subliniat oficialul chişinăuean.
„Pacienţii vor veni aici pentru un diagnostic mai rapid şi mai puţin costisitor, căci nu vor trebui să suporte cheltuieli prea mari pentru drum. Aici, pe loc, se vor face nu numai microradiografii, dar şi radiografii mari: la craniu, la membre, la stomac şi, în acelaşi timp, va lucra aparatul dentar. Deci, stomatologul are şansa să investigheze şi să trateze calitativ pacienţii”, a dat explicaţiile de rigoare Natalia Chirinciuc-Munteanu.
Referindu-se la dechiderea secţiei respective, Lilia Scurtu a remarcat că e „un eveniment foarte important pentru locuitorii oraşului Corneşti şi ai celor 17 localităţi din preajmă”. „Aveţi o secţie modernă, cu utilaj performant, la fel de bună ca în centrul raional. Aveţi tot ce e necesar aici, la Centrul de sănătate din Corneşti. Să nu ne mai uităm cu jind la oraşele mari, serviciile medicale de calitate sînt acum mai aproape de dumneavoastră”, s-a adresat dînsa publicului prezent la festivitate. Pentru renovarea secţiei de radiologie au fost cheltuite circa 800 mii de lei, o sumă care acum cîţiva ani ar fi fost imposibil de investit, a recunoscut Lilia Scurtu.
„Ne bucură realizările obţinute la Centrul de sănătate Corneşti, ne bucură că se gestionează bine treburile în domeniu. Bucură că investiţiile în sistemul de sănătate se fac cu cap”, a menţionat şi vicepreşedintele raionului, Petru Langa.
Rămîne doar ca populaţia să dea curs apelului făcut de Lilia Scurtu: „Nu uitaţi de sănătatea dumneavoastră, pentru că ea este cea mai importantă. Nu uitaţi de ea, veniţi la doctori şi cu scop profilactic”.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *