“Serafică fără frică” bate în haidăii lui Voronin

Alianţa Moldova Noastră (AMN) condamnă incidentul de ieri seara de la Ungheni şi cere organelor de resort să investigheze acest caz.
Deşi comuniştii neagă orice acuzaţie adusă, confirmarea producerii incidentului respectiv o face şi preşedintele raionului Ungheni, Ion Harea. „Comportamentul de ieri al comuniştilor confirmă faptul că PCRM şi-a epuizat capacităţile de dialog civilizat cu cetăţenii şi recurg la metode care îi caracterizează în cel mai reuşit mod, adică intimidare, agresiune, răzbunare contra tuturor cetăţenilor care au alte opinii decât ei”, a menaţionat Harea.
AMN socilită ca, în situaţia în care Voronin nu-şi poate stăpâni paza de corp sau, şi mai grav, le dă indicaţii să se răfuiască cu cetăţenii incomozi, acesta să fie lipsit de pază cel puţin în perioada alegerilor electorale. „O altă soluţie ar fi ca Ministerul Afacerilor Interne să organizeze un grup operativ care ar avea sarcina de a apăra cetăţenii ţării de echipa agresivă ex-preşedintelui Voronin”, se precizează într-un comunicat de presă al AMN.
Totodată, „AMN constată, în acest context, şi caracterul extrem de agresiv al spoturilor electorale ale PCRM, ceea ce îi imprimă campaniei în totalitate ură, vrajbă şi dorinţă de răzbunare. Bestialitatea cu care PCRM substituie dialogul civilizat cu astfel de metode primitive arată modul în care se va comporta această formaţiune în cazul nefericit că ar ajunge la putere. Acesta este de fapt şi marele pericol care ameninţă întreaga societate moldovenească, adică reinstaurarea unei stări de instabilitate şi profundă divizare, aşa cum a fost cazul când comuniştii au fost la putere”, se mai precizează în comunicatul de presă al AMN.
Amintim că, ieri seara, în cadrul unei întîlniri electorale cu Vladimir Voronin, desfăşurată la Casa de Cultură din Ungheni, un locuitor al oraşului Ungheni, Anton Cotici, a vrut să-i adreseze o întrebare lui Voronin, dar a fost luat imediat pe sus de bodyguarzii acestuia şi a fost scos afară, după care a fost bătut cu bestialitate.
PCRM respinge orice acuzaţie şi spune că a fost o provocare murdară în adresa unui concucent electoral.
Sursa: HotNews.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *