Se impune o raţionalizare a finanţelor destinate sistemului educaţional
Direcţia Învăţămînt, Tineret şi Sport nu renunţă la optimizările în învăţămînt. „Este vorba, de fapt, de o raţionalizare a finanţelor destinate sistemului educaţional”, a precizat Iulia Pancu, şefa instituţiei respective. Se cere o reorganizare a gimnaziilor din Zăzulenii Noi, Curtoaia, Blindeşti şi Hristoforovca.
Numărul elevilor de aici este, la ora actuală, de cel puţin două ori mai mic decît capacitatea acestor instituţii. Astfel, la gimnaziul din Zăzulenii Noi învaţă 45 de copii într-un edificiu destinat pentru 120 de elevi, la Hristoforovca – 60 (capacitatea fiind de 165), la Curtoaia – 50 la o capacitate de 100, la Blindeşti – 48 la o capacitate de 90.
În anul de studii precedent, a fost reorganizat gimnaziul din Zăzulenii Vechi. Astfel, clasele gimnaziale au fost transferate la Negurenii Vechi, iar şcoala primară ce a rezultat din această acţiune a devenit o filială a gimnaziului din Negurenii Vechi. Deşi s-a reuşit o raţionalizare a cheltuielilor, climatul psihologic în colectivul nou format de profesori şi de elevi este instabil. Starea de spirit este schimbătoare, lipseşte unitatea emoţională. La această concluzie s-a ajuns în urma inspecţiei efectuate în Gimnaziul din Negurenii Vechi la finele anului de studii precedent.
„În baza rezultatelor obţinute s-au constatat situaţii dificile, ce influenţează adaptarea şi activitatea prielnică a unui număr mare de elevi. S-a propus echipei manageriale să planifice, împreună cu corpul didactic, acţiuni şi activităţi utile pentru lichidarea situaţiilor dificile, astfel ca toţi elevii să se adapteze mai uşor noilor condiţii”, a subliniat Iulia Pancu.
Fiind întrebată de ce optează şi în continuare pentru reorganizarea unor instituţii, din moment ce apar atîtea probleme, dînsa a răspuns: „Avem şi exemple pozitive, cum ar fi cazul comasării şcolii ruse „A. Boico” din Ungheni cu Liceul „A. Puşkin”. Acolo unde apar probleme, sîntem obligaţi să intervenim, pentru a le soluţiona şi a-i ajuta atît pe profesori, cît şi pe elevi să se acomodeze la noile realităţi”.
Apropo, dacă în ţările Uniunii Europene la un profesor revin cîte 17 elevi, în raionul Ungheni, la un profesor revin 11,63 elevi. Este o dovadă în plus că se impune o raţionalizare a finanţelor destinate sistemului educaţional. (L.B.)
Lasă un răspuns