Sărmanul popor sărac!

Mare bătălie pentru bătrînii noştri. Se înghesiuesc partidele Moldovei la punga cu bani, pentru a  face mai dulce viaţa celui mai conştiincios electorat. Unii părăsesc şedinţa Parlamentului, supăraţi, nevoie mare, că, vezi Doamne, propunerile lor de a majora pensiile şi indemnizaţiile nu au fost luate în seamă de colegii de Alianţă. Alţii se supără, nevoie mare, că, vezi Doamne, Guvernul a luat-o înainte cu majorarea pensiilor şi indemnizaţiilor. Ai treilea nu mai ştiu ce să facă pentru a ieşi şi ei în faţă.
Sărmanul popor sărac! Nu ştiu ce gîndesc alţii, dar mie mi se pare umilitoare această atitudine a guvernanţilor faţă de pensionari. Bătrînii noştri au fost scoşi la mezat. Demult şi, se pare, pentru totdeauna. Au fost scoşi de cei ce au guvernat ţara timp de opt ani şi au promis rîuri de lapte şi maluri de miere. E adevărat, şi-au realizat promisiunile. Curg rîuri de lapte, dar numai în pădurea de la Ţiganca, pe domeniul de 600 de hectare al lui Vladimir Voronin. Curg rîuri de lapte, dar numai pe strada Ciocîrliei din Chişinău, pe domeniul de patru hectare al fiului Oleg. Curg rîuri de lapte, dar numai în curţile şi casele unor mari demnitari de stat.
Curg însă rîuri de sudoare şi de lacrimi în satele noastre. Am avut ocazia, săptămîna trecută, să fac un mini-tur al raionului. Am mers prin sate, în căutarea unor peisaje mai deosebite, a unor personaje mai inedite, pentru o expoziţie de fotografii ce va fi vernisată la Ungheni în curînd. Dumnezeu ne-a dat locuri de rai. Şi doar atît. În inima codrilor, pe vîrful dealurilor acoperite cu iarbă mătăsoasă te simţi înaripat. Cînd cobori şi dai cu ochii de trista realitate, aripile ţi se frîng.. Sărăcie lucie. În toamnă, doar porumb. Porumb mult la fiecare casă. Şi oameni chinuiţi. Oameni cu feţele umflate de beţie. Nu am întîlnit pe nimeni în acea zi, dar pe nimeni absolut, treaz. Probabil, lumea îşi îneacă amarul în pahar. Ori de cîte ori m-am oprit îndreptînd obiectivul aparatului asupra cuiva, am văzut zîmbete şi veselie. Licoarea lui Bahus îşi face treaba.
Au nevoie oare aceşti oameni de integrare europeană? Îi interesează pe aceşti oameni soluţionarea diferendului transnistrean sau poate libertatea presei, independenţa justiţiei?
Dar să revin la pensionari, la bătrînii noştri. Ce vor ei? Au oare ei nevoie de integrare europeană şi de toate celelalte? Nu ştiu. Guvernanţii de ieri şi de azi au decis: ei au nevoie doar de cîte un os în prag de alegeri. Pe cînd însă respectul adevărat faţă de aceşti oameni?