„Sănătatea locului de muncă – sănătatea inimii tale”

Pe 27 septembrie, la Centrul Medicilor de Familie din Ungheni s-a desfăşurat conferinţa: „Sănătatea locului de muncă – fii responsabil pentru sănătatea inimii tale”. Evenimentul a fost prilejuit de Ziua mondială a inimii, marcată tradiţional la 26 septembrie.
Potrivit Liliei Scurtu, şefa Centrului Medicilor de Familie din Ungheni, scopul acţiunii respective a fost de a promova un comportament sănătos la locul de muncă, pentru a reducere riscului bolilor cardiovasculare în rîndurile angajaţilor. „Mulţi dintre noi se află majoritatea timpului activ la serviciu. De aceea, atît angajatorii, cît şi angajaţii, trebuie să adopte unele programe de îmbunătăţire a condiţiilor la locul de muncă, ceea ce ar presupune, spre exemplu, încurajarea angajaţilor să renunţe la fumat. Cum? Prin interzicerea fumatului la locul de muncă. Ar putea să încurajeze angajaţii să facă mai multă mişcare în timpul pauzei de masă, să opteze pentru o alimentaţie sănătoasă, să limiteze stările de stres ş.a.”, a specificat dînsa.
Nicolae Deliu, şeful secţiei management şi monitoring în sănătate publică din cadrul Centrului Sănătate Publică, a atras atenţia celor prezenţi la conferinţă asupra factorilor de risc care duc la apariţia bolilor vasculare. „Mediul ocupaţional este mediul care pune amprenta pe viaţa noastră.  De aceea maladiile cardiovasculare pot fi prevenite prin înlăturarea factorilor de risc ce provoacă apariţia acestora”, a menţionat dînsul.
Promovarea activităţii fizice, nutriţia sănătoasă, controlul greutăţii corporale, combaterea fumatului şi alcoolului sînt măsuri simple şi ieftine pentru menţinerea sănătăţii cardiovasculare. „Indiferent de mediu sau de serviciu, să vă asumaţi responsabilitatea pentru propria sănătate, pentru sănătatea familiilor dumneavoastră şi a celor din jur”, a făcut un apel, la finelul conferinţei, Vera Coşpormac, medic cardiolog.
Natalia Chiosa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *