Comuniştii au dat-o în bară. „Ce aveţi cu pensionarii?”

Declarîndu-se apărători înflăcăraţi ai pensionarilor şi veteranilor, consilierii raionali din fracţiunea comunistă au dat-o în bară atunci cînd trebuia să se decidă alocarea sumei de 4500  de lei pentru desfăşurarea festivităţii prilejuite de Ziua oamenilor în etate.
Pentru că aceştia s-au abţinut, Decizia respectivă nu a fost aprobată nici măcar ca bază în şedinţa din 16 septembrie curent. „Se apropie Ziua persoanelor în etate. Nu înţeleg ce aveţi cu ei? De ce îi excludeţi pe invalizi, pe pensionari?”, li s-a adresat consilierul Violeta Petre. Cînd şi-au dat seama ce au făcut, unii dintre ei au încercat „să dreagă busuiocul”. Gheorghe Ciobanu s-a ridicat şi a declarat: „Dacă era vorba de 450 mii de lei, eu votam”, după care, probabil înţelegînd că a cam exagerat, a continuat: „Era bine de dat 45 mii lei”.
Consilierul Svetlana Ciobanu însă a replicat tăios: „Trebuie de spus foarte clar şi deschis că fracţiunea comunistă n-a votat. Este o decizie neghioabă care loveşte în bunul simţ”.
Decizia respectivă a comuniştilor l-a adus pe preşedintele Organizaţiei veteranilor din raion, Boris Zugravu, pînă la lacrimi. „Am hotărît să poftim, pe 1 octombrie, cîte 1-2 persoane în etate din fiecare primărie, pentru a participa la adunarea festivă de la Ungheni. Am vrut să le punem în plic cîte 100 de lei, în semn de stimă şi respect”, a încercat dînsul să dea explicaţiile de rigoare.
Mult prea tîrziu însă, căci decizia deja fusese luată. Inutilă a fost şi propunerea unui alt consilier comunist, Gheorghe Filimon: „Ca să nu ne facem de rîs faţă de oamenii în etate, trebuie să includem în ordinea de zi o decizie prin care să fie alocate cîte 500 de lei pentru fiecare pensionar”. Dînsul însă nu a spus din ce surse să fie luaţi aceşti bani.
„Nu-i o tragedie, dacă nu s-a votat azi, pentru că putem să ne întîlnim peste trei zile”, a remarcat Nicolae Mihăilă, şi dînsul consilier comunist.
Nu a fost nevoie însă nici de o şedinţă suplimentară, nici de o revotare a deciziei respective, aşa cum au propus unii. Consilierul Victor Granciuc a salvat situaţia. Dînsul a declarat că întreprinderea pe care o conduce va sponsoriza organizaţia veteraniulor din raionul Ungheni şi va aloca suma solicitată de 4500 de lei.  (L.B.)


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *