Camera de Comerţ şi Industrie, filiala Ungheni – la datorie

Organizarea expoziţiei tradiţionale, pe 9 octombrie, în a doua zi a Forumului Regional de Investiţii, şi-a asumat-o, aşa cum a făcut-o dintotdeauna, filiala Ungheni a Camerei de Comerţ şi Industrie.
„Vom mobiliza agenţii economici din cele 13 raioane ale Regiunii de Dezvoltare Centru, pentru a participa la această expoziţie”, a menţionat Serghei Cladco, directorul filialei Ungheni a Camerei de Comerţ şi Industrie. Potrivit dînsului, deja au fost expediate invitaţiile de rigoare preşedinţilor acestor raioane. Vor participa şi agenţi economici din raionul Ungheni, din oraşul Ungheni.
“Sper ca, împreună cu ceilalţi parteneri, sub egida Consiliului Raional, care este  organizatorul de bază al evenimentului, să contirbuim la buna desfăşurare a forumului. Sper să fie şi această ediţie o reuşită, în pofida faptului că forumul va avea loc într-o perioadă deloc uşoară – în pragul unei noi campanii electorale, al alegerilor anticipate”, a spus Serghei Cladco.
Fiind întrebat dacă organizarea unui asemenea forum şi, implicit, cheltuielile care se impun, sînt justificate, dînsul a răspuns: “Orice forum presupune o periodicitate, dacă se doreşte să aibă efect. Or, efectul nu poate fi văzut imediat, ci în timp”. În acest context, Serghei Cladco a adus exemplul unui forum renumit – “Primăvara de la Gomel” din Belarus. ”Am avut fericita ocazie să particip la Forumul respectiv, în componenţa unei delegaţii a Consiliului Raional. Am rămas impresionaţi cu toţii de amploarea acestuia, de calitatea organizatorică, de expoziţiile organizate, de numeroasele delegaţii din diverse ţări ale lumii, de proiectele investiţionale consistente, în valoare de zeci de milioane de dolari americani”, a menţionat dînsul.
Referindu-se la Forumul din Ungheni, Serghei Cladco a subliniat că se doreşte foarte mult  “promovarea imaginii Regiunii de Dezvoltare Centru în ansamblu şi, nu în ultimul rînd, a raionului şi oraşului Ungheni, a potenţialului economic din regiune”. (L.B.)


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *