Tăierile ilicite de arbori vor fi descurajate datorită sistemului de supraveghere prin satelit

Imagine simbol, sursa: agrobiznes.md

Tăierile ilicite de arbori vor fi descurajate datorită unui sistem de supraveghere, prin satelit, a pădurilor, a declarat ministra în exercițiu a mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, în cadrul unei emisiuni la Rlive. Potrivit acesteia, în contextul crizei energetice, chiar dacă a fost urgentată tăierea masei lemnoase, nu au fost înregistrate depășiri a volumelor planificate. Ministra în exercițiu spune că în acest an se dorește crearea unui cadru normativ cu referire la procesul de vânzare a lemnului, transmite radiomoldova.md.

„De pe sateliți se fotografiază la fiecare oră pădurile Republicii Moldova și noi suntem informați unde sunt încălcări, noi avem multe materiale expediate în Procuratură pe acțiunile ilegale anterioare. Acum noi nu avem informații despre faptul că se comit anumite abuzuri. Este un proces pus la punct de eliberare a autorizațiilor, noi lucrăm prin sistemul de ghișeu unic. Documentul circulă fără participarea nemijlocită a beneficiarului.

Potrivit Agenției Moldsilva, în anul 2022, au fost tăiați, din pădurile Republicii Moldova, peste 600 de mii de metri steri de lemn. Suprafața împădurită a țării este de 11 %. La inițiativa președintei Maia Sandu, a fost elaborat Programul Național de împădurire, care urmează să fie aprobat de Guvern. Acesta prevede activități de plantare a arborilor și puieților și reabilitarea vegetației forestiere pe o suprafață de cel puțin 145 mii hectare pentru următorul deceniu.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *