FOTO | În zona Culei, pe un vârf de deal
Chiar dacă regiunea Cula din raionul Ungheni a fost declarată, în 2006, de către Guvernul Tarlev, zonă defavorizată și de atunci tot defavorizată a…
Chiar dacă regiunea Cula din raionul Ungheni a fost declarată, în 2006, de către Guvernul Tarlev, zonă defavorizată și de atunci tot defavorizată a…
Râul Prut, în această primăvară, își arată din nou frumusețea, dar și dă de veste că apele sale ar putea să iasă din matcă….
La 04 septembrie 2014, în cadrul Festivalului Naţional al Cărţii şi Naturii, organizat de către Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir”, de comun acord cu…
Te simţi epuizată? De vină poate fi suprasolicitarea sau unele dereglări din organism. Ca să combaţi oboseala, încearcă remedii naturiste. Încarcă-ți bateriile cu ceai de mesteacăn și coada…
Mănăstirea Veverița este o așezare monastică, întemeiată pe la 1922-1924, situată la marginea satului cu același nume din raionul Ungheni, avînd o gospodărie mare și o biserică…