La data de 4 noiembrie 2025, Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în cadrul ședinței ordinare, planurile…
Peste 5000 de cărți vor fi donate grădinițelor din țară, în cadrul Programului „Podul de cărți pentru copii” implementat în baza parteneriatului Ministerului Educației…
Republica Moldova și Republica Elenă vor recunoaște reciproc permisele de conducere eliberate în cele două state. În acest sens, Executivul a aprobat Acordul dintre…
Biblioteca Publică Dereneu, în colaborare cu Centrul Cultural, lansează un apel către toți locuitorii comunei pentru a contribui la amenajarea muzeului localității, care își…
Igor Dodon mimează lupta cu Maia Sandu, la fel cum o făcea pe timpuri cu Plahotniuc. Declarația a fost făcută de liderul Partidului Nostru,…
Condițiile de audiere a minorilor victime sau martori ai infracțiunilor vor fi îmbunătățite, după ce Guvernul a aprobat, în premieră, standarde privind amenajarea spațiilor în…
Tinerii specialiști din domeniul medicinii și farmaciei vor beneficia de indemnizații majorate. Suma indemnizațiilor și compensațiilor, precum și modul de acordare a acestora vor…
Zece agenți economici și-au înaintat locurile de muncă vacante la Târgul joburilor pentru tineri, care s-a desfășurat în scuarul „Grigore Vieru”, la data de…
Un vameș din cadrul Postului vamal Sculeni a fost reținut în după-amiaza zilei de 26 iunie de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii…
Rata de promovare a sesiunii de bază a examenului de bacalaureat din acest an, până la depunerea contestațiilor, este de 69,38%, aceasta fiind în…
În urma unei razii efectuate pe teritoriul primăriei Onișcani, inspectorii de mediu din Călărași au descoperit un caz grav de defrișare ilegală. Un locuitor…
În fiecare an, odată cu recoltarea culturilor spicoase, mai mulți agricultori aleg să-și curețe terenurile, prin arderea miriștilor. Deși, această practică poate părea rapidă…
În anul curent, candidații la admitere vor putea depune actele la 12 universități publice și 4 private. Sesiunea de admitere se va desfășura între…
În urma unui schimb eficient de informații dintre autoritățile Poliției de Frontieră a României și Republicii Moldova, la 24 iunie, autoritățile române au transmis…
Romii continuă să sufere din cauza discriminării și prejudecăților manifestate, răspândite și perpetuate în societatea moldovenească. Legislația națională protejează grupurile etnice, inclusiv pe romi,…
Mâine, 27 iunie, va fi ziua în care absolvenții de liceu își vor putea afla rezultatele la examenele de bacalaureat. Acestea vor fi afișate…
”UNITY HUB” este numele dat noului Centru Comunitar al Filialei de Cruce Roșie Călărași, gândit pentru a sprijini persoanele vulnerabile din comunitate, dar și…
Persoanele care așteaptă să primească colete sunt atenționate de Serviciul Vamal despe o tentativă de escrocherie. Mai exact, apar notificări cu conținut fals despre…
Fiecare al patrulea locuitor din Republica Moldova cu vârsta cuprinsă între 15 și 34 de ani nu învață și nici nu lucrează. Acest fapt…
Duminică, 23 iunie, de Ziua Orașului, în Piața Unirii, într-un moment solemn, orașul Călărași s-a înfrățit cu municipiul Iași. Potrivit informațiilor, evenimentul a avut…
Agenția Națională pentru Sănătate Publică îndeamnă părinții să își vaccineze copiii contra rujeolei, precizând că aceasta este o infecție virală extrem de contagioasă care…