Condițiile de audiere a minorilor victime sau martori ai infracțiunilor vor fi îmbunătățite

Sursa foto: Publika.md

Condițiile de audiere a minorilor victime sau martori ai infracțiunilor vor fi îmbunătățite, după ce Guvernul a aprobat, în premieră, standarde privind amenajarea spațiilor în acest sens. Astfel, spațiul de audiere urmează să asigure protecția, asistența și susținerea corespunzătoare vârstei minorilor.

Acesta va cuprinde trei camere – de așteptare, de audiere și de vizualizare, care vor fi amenajate prietenos, în document fiind precizate clar dimensiunile și dotarea celor trei zone.

Pregătirea pentru audierea copilului-victimă/martor se va desfășura în camera de așteptare, unde acesta se va prezenta cu reprezentantul legal. Camera va dispune și de un spațiu de joacă, pentru confortul psihologic al minorilor.

Însăși audierea minorului se va desfășura în camera de audiere, în care se va afla minorul și intervievatorul – o persoană instruită pentru o comunicare eficientă. Camera trebuie să asigure izolarea minorului, să fie echipată, mobilată și decorată în conformitate cu necesitățile copiilor. De asemenea, pentru a asigura cerințele sistemului judiciar, vor fi prevăzute microfoane, camere video și căști audio.

Cea de-a treia cameră va fi destinată exclusiv vizualizării audierilor în condiții speciale, fiind dotată cu echipament de recepție și înregistrare audio-video.

Necesitatea acestei hotărâri vine în contextul în care Codul de procedură penală nu explică, în prezent, conceptul de spațiu special amenajat pentru audierea copiilor.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler