Începând cu luna august 2025, gospodăriile din Republica Moldova vor primi facturile pentru gazele naturale de la Energocom, compania de stat, și nu de…

De astăzi, 1 iulie, vârsta privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru femei este de 61 ani, iar stagiul complet de cotizare –…
Ofițerii Direcției investigații ,,Centru” și Direcției urmărire penală a INI, sub conducerea PCCOCS, au destructurat activitatea infracțională a unui grup de persoane din raionul…
În perioada estivală, când tot mai mulți cetățeni pleacă în vacanță, Serviciul Vamal al Republicii Moldova informează despre regulile și condițiile de traversare a…
Călărășeanul Cătălin Spînu a devenit vicecampion la Campionatul Europei, rezervat U-17, la lupte libere. Campionatul se desfășoară la Novi-Sad, Serbia, în perioada 27 iunie…
Comuna Măcărești va beneficia în curând de un parc modern, un spațiu de agrement și odihnă dedicat locuitorilor săi. Acest lucru va fi posibil…
Pe 20 octombrie cetățenii Republicii Moldova vor merge la urnele de vot pentru a alege președintele țării, dar și pentru a participa la referendumul…
Pe 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați la urnele de vot pentru a-și exprima opinia în cadrul unui referendum de o importanță istorică….
Căldura sufocantă ne poate pune viața în pericol. Ținând cont de faptul că temperaturile ar urma să crească, iată câteva informații esențiale despre bolile…
Irina Coșneanu este unica elevă din Ungheni cu nota 10 la bacalaureat. Este absolventă a Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Ungheni. Cum a obținut…
Peste 5000 de cărți vor fi donate grădinițelor din țară, în cadrul Programului „Podul de cărți pentru copii” implementat în baza parteneriatului Ministerului Educației…
Republica Moldova și Republica Elenă vor recunoaște reciproc permisele de conducere eliberate în cele două state. În acest sens, Executivul a aprobat Acordul dintre…
Biblioteca Publică Dereneu, în colaborare cu Centrul Cultural, lansează un apel către toți locuitorii comunei pentru a contribui la amenajarea muzeului localității, care își…
Igor Dodon mimează lupta cu Maia Sandu, la fel cum o făcea pe timpuri cu Plahotniuc. Declarația a fost făcută de liderul Partidului Nostru,…
Condițiile de audiere a minorilor victime sau martori ai infracțiunilor vor fi îmbunătățite, după ce Guvernul a aprobat, în premieră, standarde privind amenajarea spațiilor în…
Tinerii specialiști din domeniul medicinii și farmaciei vor beneficia de indemnizații majorate. Suma indemnizațiilor și compensațiilor, precum și modul de acordare a acestora vor…
Zece agenți economici și-au înaintat locurile de muncă vacante la Târgul joburilor pentru tineri, care s-a desfășurat în scuarul „Grigore Vieru”, la data de…
Un vameș din cadrul Postului vamal Sculeni a fost reținut în după-amiaza zilei de 26 iunie de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii…
Rata de promovare a sesiunii de bază a examenului de bacalaureat din acest an, până la depunerea contestațiilor, este de 69,38%, aceasta fiind în…
În urma unei razii efectuate pe teritoriul primăriei Onișcani, inspectorii de mediu din Călărași au descoperit un caz grav de defrișare ilegală. Un locuitor…
În fiecare an, odată cu recoltarea culturilor spicoase, mai mulți agricultori aleg să-și curețe terenurile, prin arderea miriștilor. Deși, această practică poate părea rapidă…