Proprietarii de terenuri agricole vor avea obligația legală de a conserva, îmbunătăți și proteja solurile, pentru a asigura utilizarea durabilă a acestora. Prevederile sunt…
De patru ani, Kaufland Moldova și Banca de Alimente colaborează pentru a reduce risipa de alimente în Republica Moldova și pentru a sprijini persoanele…
Pe 28 iulie s-au împlinit 25 de ani de când Consiliul Municipal Ungheni a adoptat oficial stema și drapelul municipiului – două simboluri care au devenit…
Cetățenii Republicii Moldova care au muncit legal în Italia vor beneficia de două pensii, fiecare stat acordând pensia pentru perioada lucrată pe teritoriul său….
Sute de ungheneni au ales să-și petreacă serile de sâmbătă și duminică pe insula Delia, unde a avut loc cea de-a treia ediție a…
Începând cu 5 august, brandul municipiului Ungheni este proiectat la culoarea roșie a celor opt semafoare pietonale din oraș. Instalarea acestuia a avut loc…
Orașul Călărași se pregătește să găzduiască o nouă ediție a evenimentului „Zilele Diasporei la Călărași”, desfășurat în perioada 15–17 august, cu un program dedicat…
Vești bune pentru cetățenii Republicii Moldova: începând din acest an, vor putea călători fără vize în Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru o perioadă de…
Te-ai trezit la 6:30 dimineața cu sunetul bormașinii din apartamentul vecin? Sau nu ai putut adormi din cauza petrecerii zgomotoase de la etajul de…
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță intensificarea acțiunilor de control în luna august 2025, vizând combaterea evaziunii fiscale și a neutilizării echipamentelor de casă…
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat hotărârea de retragere a licenței eliberate SA „Moldovagaz” pentru activitatea de…
Raionul Călărași se pregătește să beneficieze de o infrastructură modernă și vitală — conducta magistrală de transport al apei, care va conecta regiunea cu…
Pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, plafonul total al mijloacelor financiare care pot fi virate în contul „Fond electoral”, destinat campaniilor concurenților electorali, este…
Pe data de 3 august, în orașul Ungheni, un copil de cinci ani a fost lovit mortal de un microbuz, tragedia petrecându-se pe o…
Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din municipiul Ungheni se clasează pe locul 7 la nivel național în topul liceelor teoretice, după rata de promovare și…
Satul Bușila din raionul Ungheni este un exemplu de modernizare prin programele guvernamentale de dezvoltare locală. Prin „Satul European” (edițiile I și II) și…
Începând cu anul de studii 2025–2026, liceele care formează o singură clasă de a X-a vor avea posibilitatea de a alege un nou profil…
Uniunea Europeană va lansa Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) începând cu 12 octombrie 2025, înlocuind ștampila clasică din pașaport cu o tehnologie digitală care va…
Garderoba Socială amenajată în incinta Palatului de Cultură s-a redeschis. Aceasta este destinată tuturor celor care au nevoie de îmbărăcăminte. Rafturile și umerașele sunt…
La Măgurele, un grup de femei și bărbați trecuți de 60 de ani, redefinesc ce înseamnă să fii activ la vârsta a treia. Entuziasmați,…
Începând cu anul 2026, copiii din Republica Moldova vor putea fi vaccinați împotriva infecției meningococice. Imunizarea va avea loc la vârsta de 6 luni,…