Un document fals, care circulă în ultimele zile pe rețelele sociale și pretinde că ar fi un decret semnat de președinta Maia Sandu, prin…
Opinii / Lucia Bacalu: Ce înseamnă un copil pentru femeie?
Chiar așa: ce înseamnă un copil pentru o femeie? V-ați gândit vreodată la modul cel mai serios la această întrebare? Sau repetăm automat: cea…
Comuna Sipoteni devine un exemplu de incluziune socială și dezvoltare comunitară
Comuna Sipoteni devine un model de bune practici în promovarea incluziunii sociale și coeziunii comunitare. Datorită unui proiect ambițios, implementat de Asociația Obștească „Baștina…
Granturi pentru dezvoltare locală. Primele proiecte finanțate prin GAL Calea Ieșilor și Valea Culei
Vineri, 31 ianuarie, au fost semnate contractele de grant cu beneficiarii din cadrul a două Grupuri de Acțiune Locală (GAL) nou create la Ungheni:…
Acțiunile de împădurire – pe agenda autorităților de la Călărași
La Călărași a avut loc, recent, o ședință de lucru cu participarea președintelui raionului, reprezentantul guvernului în teritoriu, primarii localităților, reprezentantul Institutului de Cercetări…
Din Ungheni, tocmai în Finlanda. Tânăra din Ungheni care și-a găsit vocația în paramedicină
După absolvirea liceului, ungheneanca Ariana Vlas a decis să-și continue studiile peste hotare. Ea a ales să facă paramedicina tocmai în Finlanda, la Universitatea…
De Ziua Națională a Lecturii vă oferim 20 de motive pentru a înțelege de ce cititul este important
Astăzi, 14 februari este marcată Ziua Națională a Lecturi. Pentru a onora această zi, fiecare din noi poate avea felul său de a celebra…
Liceenii vor putea să-i ajute pe elevii claselor a IX-a să susțină examenul de absolvire la matematică
600 de liceeni vor fi selectați, în calitate de voluntari, pentru a ajuta elevii din clasele a IX-a la susținerea examenului de absolvire la…
Starea de urgență în Republica Moldova nu va mai fi prelungită
Starea de urgență în Republica Moldova, ce se încheie joi, 13 februarie și nu va mai fi prelungită. „La această etapă au fost create…
„Creştem o Pădure Bebe” – un proiect pentru conștientizarea importanței resurselor forestiere la Călărași
Gimnaziul „Ion Creangă” din orașul Călărași este unul dintre beneficiarii inițiativei „Pădurea Bebe”, un proiect implementat de AO Centrul Național de Mediu, în cadrul…
La Ungheni a fost deschis un Club LEGO, destinat copiilor cu tulburări din spectrul autist
Un Club LEGO pentru copiii cu tulburări din spectrul autist (TSA) a fost deschis la Ungheni. Acesta este un proiect inovator pentru regiune, menit…
Satele Poiana, Mircești și Boghenii Noi beneficiază de iluminat stradal
Proiectul „Extinderea iluminatului public în comuna Boghenii Noi, raionul Ungheni”, depus de administrația locală în cadrul celei de-a doua ediții a Programului Național „Satul…
Locuitorii satului Elizavetovca vor beneficia în curând de apă potabilă direct în gospodării
În satul Elizavetovca au început lucrările de construcție a rețelelor de apeduct, datorită proiectului „Construcția rețelelor de apeduct în satul Elizavetovca, comuna Zagarancea, raionul…
Autoritățile analizează posibilitatea introducerii voucherelor turistice valabile pe teritoriul țării
Autoritățile din Republica Moldova analizează posibilitatea introducerii voucherelor turistice. Potrivit lor, este o inițiativă ce ar putea stimula atât angajații, cât și sectorul turismului…
Cinci raioane, printre care și Ungheniul, vor avea unitate mobilă de intervenție a carabinierilor
La Ungheni va fi creată o unitate mobilă de intervenție a carabinierilor. Astfel de unități vor fi create și la Căușeni, Cahul, Orhei și…
În Republica Moldova va fi creată rețeaua națională de monitorizare a aerului
În Republica Moldova va fi creată rețeaua națională de monitorizare a aerului, care va include 18 stații automate și o stație mobilă. Unsprezece dintre…
Pensia minimă pentru limita de vârstă ar putea fi majorată în luna mai
Pensia minimă pentru limita de vârstă ar putea fi majorată, din 1 mai 2025, până la 3.300 de lei. Majorarea ar urma să îi…
Investiții majore în sănătate. Centrul de Sănătate Ungheni beneficiază de două proiecte de modernizare
Centrul de Sănătate Ungheni a fost desemnat câștigătorul a două proiecte finanțate din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale…
Video / Iubire sau manipulare: cum recunoști dacă relația ta de dragoste este una sănătoasă? Răspunde psihologul
O relație sănătoasă este ca un joc de echipă: ambii parteneri trebuie să depună efort, să fie implicați și să se susțină reciproc. Dar…
A fost modificată metodologia de înscriere a copiilor în clasa I
Metodologia de înscriere a copiilor în clasa I a fost modificată pentru a corespunde prevederilor actelor normative și legislative în vigoare și pentru a asigura…
Și persoanele care nu s-au înregistrat în programul „Ajutor la contor” vor primi compensații pentru energia electrică
Persoanele care nu s-au înregistrat în programul „Ajutor la contor” vor primi compensații pentru energia electrică consumată, începând cu luna februarie până la sfârșitul…