Peste 3.600 de studenți și aproximativ 400 de cadre didactice au participat la un sondaj privind integritatea academică în universitățile din Republica Moldova. Rezultatele…
Începând cu 1 ianuarie 2026, salariul minim pe țară va crește de la 5.500 la 6.300 de lei lunar, pentru un program complet de…
Cadrele didactice care vor accepta să se deplaseze pentru a preda într-un alt raion, în contextul reorganizării instituțiilor de învățământ, ar putea beneficia de…
Mai multe instituții publice din raionul Călărași au ajuns să nu mai achite niciun leu pentru energia electrică, în urma investițiilor în panouri fotovoltaice,…
Scuarul Înfrățirii din municipiul Ungheni a găzduit, pe 13 decembrie, Târgul de Crăciun, la care au participat peste 80 de producători autohtoni, meșteri populari,…
Cumpărăturile de pe marketplace-urile internaționale, inclusiv din China, ar putea deveni mai costisitoare pentru consumatorii din Republica Moldova. Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a anunțat…
Începând cu anul 2025, persoanele care au contractat un credit ipotecar pentru procurarea primei locuințe vor putea beneficia de o deducere fiscală pentru dobânda…
În spatele fiecărui sportiv de succes stă un antrenor dedicat. La Școala Sportivă din Ungheni, Alexandru Pînzari, director și antrenor de lupte libere, dar…
Andrei Tamazlîcaru, artist al poporului, originar din satul Grăseni, a devenit primul cetățean de onoare al raionului Ungheni. Acestuia i-a fost conferit, în premieră,…
Cadrele didactice din Republica Moldova se pot înscrie la prima rundă de testare online pentru certificarea competențelor digitale. La această etapă pot participa profesorii…
În anul 2026, vom avea un Palat de Cultură modern și eficient din punct de vedere energetic. Acest fapt se datorează proiectului „Porți pentru…
Din anul 2028, Republica Moldova va introduce taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, pe modelul aplicat în România, potrivit vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii…
Raioanele Ungheni și Călărași pornesc cu dreptul în noul val de investiții anunțat de Guvern prin Programul „Europa este aproape”. Din cele 133 de…
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță reținerea și nimicirea mai multor loturi de produse alimentare de import care nu corespund normelor de siguranță…
Al 13-lea salariu, cunoscut oficial drept premiu anual, este o plată suplimentară acordată la sfârșit de an anumitor categorii de angajați. Deși este intens…
În meseria noastră, cuvintele sunt unelte. Le așezăm cu grijă, le modelăm, le potrivim pentru a spune o poveste cât mai clară, cât mai…
Angajații din sectorul bugetar se vor bucura de mai multe zile libere în perioada sărbătorilor de iarnă. Potrivit calendarului oficial, 25 decembrie 2025, când…
Cetățenii care beneficiază de compensații la energie și nu au indicat un card bancar sau social își pot ridica banii de la oficiile poștale…
Vă invităm să descoperim o nouă poveste despre schimbare, ambiție și dezvoltare locală. De această dată poposim în orașul Călărași — un oraș care…
Romanul „Grădina de iarnă” de Kristin Hannah este o călătorie emoțională profundă, în care fragilitatea memoriei, tăcerea din familie și puterea vindecătoare a poveștilor…
Un tânăr de 24 de ani a fost reținut de poliție după ce a refuzat să oprească la somația oamenilor legii și a încercat…