Patrimoniul culturii Cucuteni–Tripolie va prinde viață la Muzeul din Călărași prin diorame 3D și realitate virtuală
Vizitatorii Muzeului de Istorie și Etnografie din Călărași vor putea descoperi una dintre cele mai vechi civilizații europene prin intermediul tehnologiilor moderne. Proiectul „Cucuteni–Tripolie: secretele celei mai vechi civilizații europene” va transforma patrimoniul arheologic într-o experiență interactivă, prin realizarea unei diorame tridimensionale și a unui tur în realitate virtuală (VR).
Inițiativa este implementată de Asociația Grupul de Acțiune Locală „Codrii Călărașului” și finanțată printr-un grant oferit de AO Institutum Virtutes Civilis, în cadrul proiectului „Moldova – acasă pentru fiecare”, implementat cu sprijinul Fundației Soros Moldova.
Proiectul își propune să valorifice și să promoveze patrimoniul preistoric al civilizației Cucuteni–Tripolie, una dintre cele mai vechi și avansate culturi neolitice din Europa. Vizitatorii vor putea explora digital așezările preistorice, locuințele din lut și celebra ceramică pictată, folosind ochelari și căști VR.
Potrivit muzeografei Mariana Iurcu, autoarea proiectului, scopul inițiativei este de a face patrimoniul arheologic mai accesibil și mai atractiv pentru public. „Civilizația Cucuteni este considerată una dintre cele mai vechi și avansate civilizații neolitice din Europa, însă vizitatorilor le este adesea dificil să înțeleagă importanța acesteia doar prin exponatele clasice. Prin intermediul dioramelor și al tehnologiilor digitale vom putea explica într-un mod accesibil simbolistica și valoarea acestei culturi în contextul istoriei universale”, a declarat ea.
Diorama va reconstitui o așezare Cucuteni–Tripolie, ilustrând arhitectura, organizarea comunităților și viața cotidiană din urmă cu aproximativ 5000–7000 de ani. În același timp, experiența VR le va permite vizitatorilor să pășească virtual în interiorul locuințelor și să descopere detalii despre una dintre cele mai spectaculoase culturi preistorice ale Europei.
Tehnologiile digitale vor contribui și la creșterea accesibilității muzeului pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv pentru cele cu deficiențe de auz și vorbire, oferind noi modalități de învățare și interacțiune cu patrimoniul cultural.
„Atunci când oamenii descoperă istoria locului în care trăiesc, se consolidează sentimentul de apartenență, responsabilitatea față de comunitate și dorința de a contribui la dezvoltarea ei. Tocmai de aceea IVC susține astfel de proiecte axate pe valorificarea patrimoniului cultural și construirea unor comunități implicate și conectate la valorile europene”, a declarat președinta AO Institutum Virtutes Civilis, Liliana Palihovici la lansarea proiectului.
„În muzeele europene, patrimoniul cultural este adus tot mai aproape de comunități prin tehnologie, educație și implicarea autorităților locale. Ne bucurăm că acest proiect ne va ajuta să valorificăm patrimoniul local într-un mod atractiv și accesibil, astfel încât tot mai mulți oameni, indiferent de vârstă, să descopere bogăția culturală a locului în care trăiesc”, a declarat și Victor Ambroci, primarul orașului Călărași.
La rându-i, Natalia Veleșca, directoarea Muzeului de Istorie și Etnografie Călărași, consideră că muzeele locale trebuie să devină spații moderne de educație și dialog: „Muzeele locale pot deveni spații moderne de educație, descoperire și dialog cu publicul, dacă găsim modalități noi de a prezenta istoria și de a o face relevantă pentru generațiile de astăzi”, a afirmat aceasta.
Civilizația Cucuteni–Tripolie s-a dezvoltat în perioada aproximativ 5500–2750 î.Hr. pe teritoriile actuale ale Republicii Moldova, României și Ucrainei și este recunoscută pentru ceramica pictată, așezările de mari dimensiuni și nivelul avansat de organizare socială. În prezent, dosarul multinațional „Cucuteni–Tripolie” se află pe Listele Indicative UNESCO ale celor trei state, fiind pregătită documentația pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Proiectul de la Călărași este unul dintre cele zece care vor fi implementate în următoarele luni în cadrul Programului de granturi mici pentru inițiative locale în domeniul coeziunii sociale și diversității culturale, contribuind la promovarea patrimoniului cultural și la apropierea comunităților de valorile europene.
Natalia Junghietu



Lasă un răspuns