FOTO | “Efes Vitanta“ vine la Ungheni nu doar cu bere bună, ci și cu proiecte sociale formidabile

vitanta, proiecte sociale, compania, bere, UngheniDe acum înainte, unghenenii vor fi mai sănătoși. Și asta, datorită Companiei  “Efes Vitanta Moldova Brewery“, care a instalat la Ungheni, în preajma scuarului  “Grigore Vieru“ din centrul orașului, un teren sportiv pentru adulți, dotat cu 12 aparate de fitness. Pe 24  august, terenul respectiv a fost deschis oficial, în fața unui public numeros.
“Este, cu adevărat, un eveniment deosebit pentru Ungheni“, a remarcat primarul Alexandru Ambros, subliniind că este primul teren sportiv pentru adulți în aer liber aici. “Dacă pentru copii am mai făcut cîte ceva prin curţile blocurilor locative, atunci pentru adulţi chiar nu era nimic“, a menționat dînsul.
vitanta, proiecte sociale, compania, bere, Ungheni
Alexandru Ambros și-a exprimat satisfacția pentru parteneriatul ce s-a creat între Compania  “Efes Vitanta Moldova Brewery“ și Primăria Ungheni, care a dus la apariția acestui teren. “Este un exemplu bun de parteneriat public-privat demn de urmat“, a spus dînsul.
Reprezentantul oficial a Companiei, Anna Diuligher, a subliniat, la rîndul ei, că acest proiect este unul social și fără precedent în Republica Moldova. “Prin această iniţiativă, am dorit să atragem atenţia oamenilor asupra faptului că trebuie să fie responsabili pentru propria sănătate, făcînd sport, dar și prin consumul de bere, căci, consumată în cantităţi moderate, aduce doar folos sănătăţii “, a remarcat dînsa.
După Chișinău, Comrat și Cahul, iată că și Ungheniul a beneficiat de cadoul oferit de  Compania Efes Vitanta Moldova Brewery, un cadou, trebuie de spus, foarte valoros. Potrivit oficialilor, costul aparatelor instalate pe terenul din Ungheni se ridică la suma de 8 mii de euro (peste 100 mii de lei moldovenești). Rămîne ca unghenenii să știe să le utilizeze a maximum.
“Este un lucru fenomenal“, a declarat, cu referire la terenul respectiv, Ion Chelaru, directorul  Liceului  “Vasile Alecsandri“, situat chiar alături. Unde mai pui că instituția respectivă nu are un teren sportiv al său şi elevii, de fiecare dată, la orele de educație fizică, sînt nevoiți să plece la stadionul orășenesc. “De azi, unele exerciţii ar putea să le facă aici, pe terenul proaspăt deschis. E un lucru bun“, a mai spus directorul.
vitanta, proiecte sociale, compania, bere, Ungheni
Este un lucru bun pentru toată lumea. Mihai Grosu, antrenor principal al secţiei de atletism a Şcolii sportive din Ungheni, a explicat celor prezenți la festivitatea de deschidere a terenului utilitatea fiecărui aparat în parte. Cei ce vor veni aici să se antreneze, își vor pune în funcție toate grupurile de mușchi și, în consecință, vor avea doar de cîștigat. “Este lăudabil faptul că o iniţiativă bună, precum e cea a Companiei “Efes Vitanta Moldova Brewery“ este acceptată fără rezerve la Ungheni. Dacă ar fi posibil ca asemenea terenuri să fie instalate peste tot, ar fi extraordinar“, a menționat dînsul, îndemnnd, totdată, cetățenii să vină aici, să facă sport. “Veniți să faceți mişcare şi, după o muncă la toate aparatele, să știți că şi o bere merge mai bine“, li s-a adresat unghenenilor antrenorul.
De notat că Primăria Ungheni a oferit nu doar spațiul pentru terenul respectiv, ci și a efectuat toate lucrările de amenajare și instalare. “Doar cu eforturi comune am reuşit  să deschidem această sală de fitness în aer liber şi acum oricine poate face sport absolut gratuit la orice oră“, a subliniat Ana Diuligher, făcînd și ea un apel către ungheneni în numele Companiei  “Efes Vitanta Moldova Brewery“ pe care o reprezintă: “Vă rugăm foarte mult să aveţi grijă de sănătatea dumneavoastră “.
Referindu-se la locația aleasă, primarul Alexandru Ambros a menționat că, inițial, au existat patru variante. Alegerea a fost făcută împreună cu reprezentanţii Companiei. “Sînt sigur că astfel de terenuri vor mai fi deschise în oraş“, a subliniat edilul. Astfel, inițiativa venită de la Chișinău, de la Compania  “Efes Vitanta Moldova Brewery“, va constitui și un imbold pentru ofiialitățile din Ungheni de a construi cît mai multe terenuri sportive, de a crea cît mai multe parteneriate public-private.
Cetățenilor nu le rămîne decît să păstreze ceea ce s-a făcut pentru ei, să mențină în ordine primul și, deocamdată, unicul teren sportiv pentru adulți în aer liber.
vitanta, proiecte sociale, compania, bere, Ungheni
Deschiderea terenului de la Ungheni face parte din proiectul lansat de Compania  “Efes Vitanta Moldova Brewery“ în toamna anului 2010, prin instalarea echipamentelor sportive în 11 parcuri din Chișinău. Scopul proiectului este de a oferi posibilitate adulților să mențină o formă sportivă bună, să-și îmbunătățească starea generală de sănătate adoptînd un stil de viață sănătos.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *