Moldovenii vor avea posibilitatea să-și procure o locuință prin Programul „Prima Casă Plus”

Imagine simbol

Cetățenii Republicii Moldova care doresc să-și procure o casă, o pot face începând cu 1 iulie, prin  Programul „Prima Casă Plus”, anunțul a fost făcut astăzi, 28 mai, de premierul Dorin Recean.

„Aducem cinci noutăți, cinci lucruri pe care le modificăm pentru ca să extindem lista beneficiarilor, să creștem suma limită a creditului, să creștem cota de garantare de către stat a creditului, să mărim termenul creditului și să simplificăm procedurile de a accesa acest program”, a afirmat Dorin Recean.

În ceea ce privește extinderea listei de beneficiari, de acum încolo, vor putea participa la program și vor beneficia de credite preferențiale reprezentanții profesiilor libere cum ar fi avocații, executorii judecătorești, mediatorii, taximetriștii, artiștii, adică oricine poate să demonstreze un venit.

Totodată, a fost majorat plafonul maxim de creditare. Astfel, dacă până acum acesta era de 1 mln de lei, de acum acesta va fi de 2,5 mln de lei. În același timp, a fost mărită și durata creditului, de la 25 la 30 de ani, pentru ca beneficiarii să aibă o perioadă mai lungă de achitare a creditului.

O altă modificare vizează majorarea cotei de garantare a creditului de către stat de la 50 % la 70 % pentru locuințele cumpărate înafara Chișinăului. Autoritățile își doresc astfel „să scoată din presiunea prețurilor pe imobile din Chișinău”. Pe de altă parte, în municipiul Chișinău, în cazul locuințelor care au fost date în exploatare cu până la 10 ani până la depunerea cererii, la fel cota de creditare va crește de la 50% până la 65 la sută.

Pentru cei care deja sunt beneficiari ai Programului Prima Casă, „Prima Casă Plus” dă posibilitate beneficiarului să se recrediteze sau să-și schimbe creditorul, adică să treacă de la o bancă la alta inclusiv schimbându-și condițiile de creditare. La fel, cei care au astăzi o locuință nu mai mare de 50 metri pătrați, pot aplica pentru o locuință mai mare.

În ceea ce privește procedurile simplificate de aplicare la Program, autoritățile vor digitaliza procesele și vor elimina mai multe certificate în special cele oferite sau solicitate de la Agenția Servicii Publice.

„Programul „Prima Casă Plus”, inițiativă a președintei Maia Sandu, țintește familiile, țintește faptul ca noi să creăm condiții cât mai bune de viață pentru cetățeni aici, la noi acasă. Programul „Prima Casă Plus” este o investiție în viitorul nostru, în viitorul tinerilor și al familiilor din Republica Moldova”, a afirma premierul Dorin Recean.

Oficialul a precizat că programul va fi disponibil pentru cetățeni din luna iulie 2024. Până atunci, Guvernul va finaliza toate procesele necesare pentru ca cetățenii să poată să meargă la bancă și să acceseze programul.

Până în prezent, valoarea investițiilor statului în Programul „Prima Casă” se ridică la 160 de milioane de lei anual, iar autoritățile estimează că această sumă se va dubla în perioada următoare.

Amintim că, președintele Maia Sandu a anunțat pe 15 mai curent, de Ziua Internațională a Familiei, că a discutat cu reprezentanții Guvernului să extindă programul Prima Casă și să vină cu un program nou – Prima Casă PLUS – prin care să ofere acces la aceste resurse mai multor tineri, nu doar celor care lucrează în instituțiile statului.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *