De Ziua Internațională a Familiei, a fost anunțat un program nou „Prima Casă PLUS”

Foto: Serviciul Fiscal de Stat

De Ziua Internațională a Familiei, șefa statului menționează că este nevoie de cât mai multe familii fericite, aici acasă, în Republica Moldova și pentru aceasta trebuie să fie îmbunătățite condițiile lor de viață, transmite MOLDPRES.

„În multiplele discuții pe care le am în satele și orașele din țară, deseori, tinerii vorbesc despre problema spațiului locativ. Este destul de complicat pentru mulți dintre ei să reușească să adune bani pentru o căsuță sau pentru a-și procura un apartament”, a declarat Președinta Maia Sandu.

Tototadă, șefa statului anunță că a discutat cu reprezentanții Guvernului să extindă programul Prima Casă, să vină cu un program nou – Prima Casă PLUS – prin care să ofere acces la aceste resurse mai multor tineri, nu doar celor care lucrează în instituțiile statului. De asemenea, Guvernul va crește mărimea acestui program, așa încât tinerii să poată accesa resurse mai multe și să examineze posibilitatea creșterii ponderii garanției oferite de către stat în cadrul acestui program.

„Ne dorim să vedem cât mai mulți tineri care se stabilesc aici acasă, care își fac familii și care își cresc copiii fericiți. Cu această ocazie, cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, vă urez tuturor sănătate, pace și să vă creșteți copiii în bucurie”, a conchis Președinta Maia Sandu.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *