Paridul Liberal sparge tăcerea şi atacă PLDM
Alegerea celor trei viceprimari de Ungheni, cu votul consilierilor Partidului Liberal Democrat şi al Partidului Comuniştilor, a fost, se pare, ultima picătură care a umplut cupa răbdării Partidului Liberal.
În dimineaţa zilei de 27 iulie, conducerea filialei Ungheni a PL a organizat o conferinţă de presă, la care a adus critici dure primarului de Ungheni, Alexandru Ambros, la îndemnul căruia, potrivit liberalilor, în consiliul orăşenesc s-a creat o majoritate comunisto-peledemistă. „La propunerea pretinsului primar democrat de Ungheni, Alexandru Ambros, viceprimarii Ungheniului au fost aleşi printr-o practică nedemocratică, ascunsă, intolerantă faţă de componentele Alianţei pentru Integrare Europeană, fără participarea Partidului Liberal şi Partidului Democrat”, a subliniat Anatol Arhire, preşedintele filialei Ungheni a PL, acuzîndu-l, totodată pe primar că a readus la conducerea oraşului comuniştii.
„Ceea ce s-a întîmplat la Ungheni nu este altceva decît reactivarea unui nou val de oportunism politic şi neocomunist”, a semnalat şi vicepreşedintele filialei Ungheni a PL, Vasile Iucal. Dînsul a dezvăluit faptul că liberalii au intuit că lucrurile vor avea un asemenea deznodămănt, „căci şi în cadrul formării administraţiei raionale a fost constatat jocul necinstit şi duplicitar al reprezentanţilor PLDM”. Aceştia, după ce negociau cu comuniştii, veneau la negocieri cu reprezentanţii formaţiunilor din AIE. „Aducerea la cîrma oraşului a reprezentanţilor PCRM caracterizează felul de a fi a membrilor PLDM – goana după funcţii şi posturi, interesul personal şi de grup este tot ce-şi doresc”, a punctat Vasile Iucal, caracterizînd partidul respectiv ca pe „o formaţiune neocomunistă, alcătuită din oportunişti politici, fără de coloană vertebrală, fără demnitate”.
Natalia Rotaru, candidat la funcţia de primar al oraşului Ungheni din partea PL, şi-a exprimat satisfacţia pentru faptul că nu a greşit atunci cînd l-a criticat pe contracandidatul său, Alexandru Ambros, în campania electorală. „Am zis că Alexandru Ambros nu este un candidat bun pentru primar şi am venit cu cîteva argumente şi probe incontestabile. Ceea ce s-a întîmplat pe 26 iulie este încă o probă incontestabilă că Alexandru Ambros promovează interesele personale şi de grup şi pe el nicidecum nu-l interesează interesele comunităţii. Mă întreb: oare în ce straie s-a îmbrăcat acum oraşul Ungheni?”, a mai spus dînsa. Prezentă la conferinţa de presă, Maria Buruiană, secretar al filialei Ungheni a PL, a declarat că PL va avea un comportament adecvat vizavi de administraţia publică locală Ungheni şi faţă de primarul Alexandru Ambros.
Citiţi în continuare declaraţiile integrale ale celor patru membri PL
Anatol ARHIRE:
La 26 iulie, la propunerea pretinsului primar democrat de Ungheni, Alexandru Ambros, au fost aleşi, în calitate de viceprimari, Ludmila Guzun, Cristofor Codreanu şi Dumitru Radu, printr-o practică nedemocratică, ascunsă, intolerantă faţă de componentele AIE, fără participarea PL şi PD. La îndemnul primarului s-a creat o majoritate comunisto-peledemistă în consiliul orăşenesc. Cu această majoritate europeanul şi democratul Ambros a readus în cadrul conducerii oraşului nostru comuniştii. PL a fost şi este împotriva formulei de trei viceprimari, ţinînd cont de bugetul auster al primăriei şi de criza în care ne bălăcim. Este regretabil că Alexandru Ambros a uitat de promisunile sale electorale europene şi democrate, a minţit şi a dezamăgit cetăţenii care i-au acordat votul.
Vasile IUCAL:
Ceea ce s-a întămplat pe 26 iulie la Ungheni nu este altceva decît reactivarea unui nou val de opotrunism politic şi neocomunist. Acest luru este cu atît mai regretabil cu cît oamenii care au sperat în schimbarea reală a lucrurilor văd cu cîtă uşurinţă speranţele lor se năruie lamentabil pe zi ce trece.
Noi am intuit că lucrurile vor avea un asemenea deznodămînt, căci şi în cadrul formării administraţiei raionale am constatat jocul necinstit, duplicitar al reprezentanţilor PLDM. După ce negociau cu comuniştii, veneau la negocieri cu reprezentanţii formaţiunilor din AIE. I-am atenţionat, după aceea chiar ei au propus spre semnare un acord de colaborare a componentelor AIE. PL l-a semnat fără nici o reţinere. Acest acord trebuia să servească drept exemplu pentru celelalte raioane ca mod de conlucrare şi înţelegere între membrii AIE.
După patru runde de consultări parcă se găsise o formulă acceptabilă pentru toate formaţiunile din cadrul AIE privind constituirea administraţiei raionale. Aceasta era raţională pentru contribuabilii raionului în condiţiile actuale: un preşedinte şi doi vicepreşedinţi de raion. Dar cu o săptămînă după convocarea primei şedinţe a Consiliului Raional reprezentanţii PLDM parcă au intrat în pămînt, au evitat consultările, astfel că înainte de începerea următoarei şedinţe toţi erau siguri că PLDM a făcut alianţă cu comuniştii. Şi doar cu o jumătate de oră înainte de începerea şedinţei ceva nu i-a aranjat şi a venit formula surpriză de alegere a conducerii raionului în varianta deja cunoscută.
Comportamentul suspicios, lipsa de comunicare cu reprezentanţii AIE a dat de bănuit că la primăria Ungheni iar vom avea surprize nedorite şi ele s-au adeverit prin aducerea la cîrma oraşului a reprezentanţilor PCRM. Nu ne mai înterbăm despre motivul unui asemenea pas, căci acesta caracterizează felul de a fi a membrilor PLDM – goana după funcţii şi posturi, interesul personal şi de grup este tot ce-şi doresc. Alianţele, în ultimul timp, ale reprezentanţilor PLDM cu comuniştii sînt o sfidare crasă a electoratului de centru-dreapta. Acest fapt denotă că avem de a face cu o nouă formaţiune neocomunistă, alcătuită din oportunişti politici, fără de coloană vertebrală, fără demnitate. Acest lucru este cu atît mai regretabil cu cît cei care o fac sînt tineri în care societatea moldovenească şi-a pus speranţa în aducerea unor timpuri mai bune. În ce mă priveşte, ca alegător îmi este ruşţine şi regret nespus de mult că am căzut uşor în plasa acestor şmecheri care se numesc PLDM şi în turul doi al alegerilor locale, împreună cu colegii şi simpatizanţii PL, am votat pentru actualul primar de Ungheni, Alexandru Ambros.
Natalia ROTARU:
Pe 26 iulie, la şedinţa consiliului orăşenesc, am votat împreună cu Partidul Democrat, însă împotriva numirii a trei viceprimari, împotriva candidaturilor propruse de domnul primar. Eu am fost şi candidat pentru funcţia de primar. Imediat după primul tur, în presă a apărut un articol unde am fost criticată dur pentru faptul că eu, în campanie, am adus critici candidatului Alexandru Ambros. Noi am intuit că lucrurile vor derula astfel, poate nu în aşa măsură, dar vor fi promovate interesele personale şi de aceea am zis că Alexandru Ambros nu este bun pentru a fi primar. Chiar am venit cu cîteva argumente şi probe incontestabile la ceea ce a făcut dumnealui pe parcursul a patru ani de zile. Ceea ce s-a întîmplat pe 26 iulie în cadurl consiliului este încă o probă incontestabilă că Alexandru Ambros promovează interesele personale şi de grup şi pe el nicidecum nu-l interesează interesele comunităţii. Mă întreb: oare în ce straie s-a îmbrăcat acum oraşul Ungheni?
Maria BURUIANĂ:
Îmi pare foarte rău că în turul doi al alegerilor, împreună cu elevii, profesorii şi părinţii Liceului „Gheorghe Asachi” din Ungheni am susţinut candidatura domnului Alexandru Ambros. L-am invitat la balul de absolvire, dumnealui a fost prezent împreună cu prim-ministrul Vlad Filat. Niciodată nu m-am gîndit că, dînd votul pentru el, voi da un vot pentru comunişti. Am vrut să aducem un vot anticomunist. Nu m-am aşteptat că Alexandru Ambros va avea atitudinea respectivă şi se va uni cu comuniştii. L-am iertat pentru faptul că a trecut dintr-un partid în altul, nu-mi plac trnasfugii politici – dumnealui a schimbat timp de un an cîteva partide. M-am gîndit că PLDM este un partid anticomunist şi niciodată nu va face coaliţie cu comuniştii. M-am aşteptat că în toate raioanele va fi cu adevărat o alianţă pentru integrare europeanîă. Îmi pare rău că în majoritatea raioanelor nu s-a constituit o asemenea alianţă, dar s-a constituit o alianţă verde-roşie, o alianţă PLDM-PCRM. Îmi pare foarte rău că colegii din PLDM au votat pentru ca în consiliu să fie alături de comunişti, au votat împreună cu comuniştii. Nu m-am aşteptat la acest lucru.
Reieşind din cele expuse filiala Ungheni a PL condamnă acţiunile primarului Alexandru Ambros şi a colegilor din PLDM pentru faptul că oraşul Ungheni, situat pe malul Prutului, capitala de vest a tineretului, cum le place lor să spună, a devenit peste noapte roşu de-a binelea. PL va avea un comportament adecvat vizavi de adiministraţia publică locală Ungheni şi faţă de primarul Alexandru Ambros.
Primarul Alexandru Ambros, fiind plecat într-o deplasare peste hotare, n-a avut cum să comenteze acuzaţiile Partidului Liberal.
Lasă un răspuns