Noul pod rutier de la Ungheni a ajuns în etapa de proiectare și construire

Foto: www.jurnal.tv

Noul pod rutier de la Ungheni a ajuns în etapa de proiectare și construire, a anunțat Mihai Chirica, primarul de Iași, pe rețelele sociale.

Potrivit lui, vor fi două poduri paralele, câte unul pentru fiecare sens de circulație, cu o lungime de peste 250 de metri, va avea o înfățișare modernă și va fi conectat cu Autostrada A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni printr-un drum de legătură.

„Emoționantele poduri de flori de ieri dintre România și Republica Moldova s-au transformat, de-a lungul anilor, în trainice relații de prietenie și cooperare economică”, a remarcat Mihai Chirica. Totodată acesta a remarcat faptul că la licitația organizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere s-au înscris firme din România, Ucraina, Republica Moldova, demonstrând cât de important pentru întreaga zonă este acest proiect de infrastructură.

Investiția se va derula pe parcursul a 24 de luni: 6 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor. Valoarea contractului este de peste 32 milioane de euro, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile. Podul de la Ungheni va fi parte din Autostrada Unirii – A8.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *