Canicula şi copiii din grădiniţele noastre

copiii, grădiniţe, raion, ungheni, caniculă
Imagine: mami.ro

Cuptorul din luna iulie se face tot mai resimţit. Este tot mai greu şi mai greu de suportat căldura. Moleşeala, insomnia, surmenajul fizic şi intelectual pun stăpînire pe fiecare. Copiilor, fiind cele mai sensibile fiinţe, le este cel mai greu. Cum se simt aceştia în grădiniţe?
„Noi avem grijă să respectăm toate recomandările de ordin general în perioada caniculară”, ne-a declarat Lidia Rusu, directoarea grădiniţei din Floriţoaia Veche. „Avem copaci în curtea grădiniţei, unde să stăm la umbră. Dacă soarele vine spre noi, ne ferim de el. În plus, fiecare copil poartă chipiuri pe cap”, a accentuat dînsa. În aceste zile, se organizează jocuri mai puţin solicitante, se fac proceduri de călire prin stropirea copiilor cu apă călduţă, ei merg pe afară desculţ. În timp ce copii se distrează afară, podeaua şi geamurile din încăperile grădiniţei se spală, se dezinfectează.
Potrivit directoarei grădiniţei, deşi este o perioadă foarte călduroasă, frecvenţa e destul de mare, spre deosebire de ceilalţi ani.
Aceeaşi situaţie se atestă şi la grădiniţa din Sculeni. Directoarea Maria Nicorici a menţionat că umbra la ei predomină peste tot, astfel că nimeni dintre copii nu este expus la soare. Mai mult decît atît, pentru că în încăperi e mai răcoare decît afară, copiii se află o perioadă mai îndelungată în interior. „Ieşim afară în prima jumătate a zilei, copii stau la umbră”, a accentuat Maria Nicorici. Potrivit dînsei, cazuri de boală în această perioadă nu au fost remarcate, iar alimentarea copiilor este una corespunzătoare timpului de afară.
Au scăpat de griji pentru copii educatoarele de la grădiniţele din Boghenii Noi, Alexeevca şi Romanovca. Timp de cîteva săptămîni grădiniţele vor fi închise pentru reparaţie. Pînă atunci, cine ştie, poate că şi canicula dispare.
Natalia Chiosa
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *