Legumicultorii din raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași ar putea constitui o asociație de profil care să le reprezinte interesele
Legumicultorii din raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași ar putea constitui o asociație de profil care să le reprezinte interesele la toate nivelurile: local, regional și național.
Despre acest lucru se va discuta la Adunarea Regională a legumicultorilor, care va avea loc miercuri, 24 ianuarie, la Ungheni.
Adunarea Regională va fi facilitată de specialiști din domeniul economic, agricol, juridic și dezvoltarea afacerilor. Experții vor veni cu exemple și soluții concrete care pot fi puse în practică, urmând experiența statelor europene și respectând legislația și conjunctura socio-economică a Republicii Moldova.
În cadrul evenimentului participanții vor delega reprezentanți în Grupul de Inițiativă Națională. Sarcina Grupului va fi de a studia practicele de succes în asocierea de profil, elaborarea conceptului și actelor de constituire a asociației, dar și convocarea Adunării Generale de creare a Asociației Naționale a Legumicultorilor din Republica Moldova.
Potrivit organizatorilor, campania națională de mobilizare a legumicultorilor are menirea de a explica cât de importantă este autoorganizarea legumicultorilor în soluționarea problemelor, participarea la elaborarea politicilor agricole și dezvoltarea sectorului.
În perioada decembrie-ianuarie au avut loc 10 Adunări Regionale.
„Sectorul legumicol din Republica Moldova este unul dispersat, iar problemele din această ramură sunt trecute cu vederea, din motiv că nu există o entitate unificată, care să reprezinte interesele producătorilor de legume. Consolidarea legumicultorilor prin crearea unei asociații naționale, este o soluție pentru dezvoltarea și transformarea sectorului”, spun organizatorii.
Campania națională de mobilizare a legumicultorilor are menirea de a explica cât de importantă este autoorganizarea legumicultorilor în soluționarea problemelor, participarea la elaborarea politicilor agricole și dezvoltarea sectorului.
Evenimentul este organizat de Federația Agricultorilor din Moldova, FARM în parteneriat cu Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, USAID.
Lasă un răspuns