Două discipline din clasele primare nu vor mai avea descriptori și evaluări sumative

Imagine simbol: www.botosaninecenzurat.ro

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că a modificat Metodologia privind evaluarea criterială prin descriptori în învățământul primar. Astfel, rezultatele elevilor claselor I-IV-a la disciplinele „Educația moral-spirituală” și „Dezvoltarea personală” vor fi apreciate prin cuvinte încurajatoare.

De asemenea, au fost excluse evaluările sumative și evaluările formative în etape la disciplinele menționate anterior, pentru elevii claselor primare. „Aprecierea rezultatelor elevilor la aceste discipline se va face prin cuvinte încurajatoare, fără înregistrare în catalogul școlar”, menționează MEC.

O altă noutate frumoasă pentru profesori este că portofoliile performanțelor școlare ale elevilor nu mai sunt obligatorii, întocmirea lor rămânând la discreția cadrelor didactice.

De asemenea, tabelul performanțelor școlare a fost simplificat, reducându-se de la patru la o pagină. MEC a precizat că: „Formatul, completarea, păstrarea și transmiterea acestuia către părinții/tutorii copiilor va fi decisă de fiecare instituție de învățământ în parte”.

În procesul de revizuire a Metodologiei evaluării criteriale prin descriptori în învățământul primar au fost consultate opiniile a peste 3000 de cadre didactice din întreaga țară, prin aplicarea unui chestionar online cu referire la debirocratizarea activității cadrului didactic din învățământul primar.
Expresul.md

📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler