Obiceiurile şi tradiţiile populare la ele acasă

obiceiurile, Ţighira, festival, concurs folcloricDuminica trecută, pe 17 iulie, a fost dat startul celei de-a doua ediţii a festivalului-concurs folcloric al obiceiurilor şi tradiţiilor străbune „Din moşi-strămoşi”. Evenimentul s-a produs în casa de cultură din Ţîghira, unde s-a desfăşurat prima etapă zonală a acestui festival.
În pofida caniculei, sala căminului cultural a fost arhiplină. Oamenii, doriţi de asemenea evenimente, au rezistat stoic pînă la final. „Am venit şi eu să-mi mai aduc aminte de tinereţe, că aici am lucrat ani buni, de la începuturi pînă mai anţărţ. Nu pot sta acasă cînd ştiu că aşa petreceri frumoase au loci”, avea să recunoască o bătrînică de 85 de ani, Ludmila Burunciuc, cea mai în vîrstă spectatoare din acea zi.
Colectivele participante la festival au venit în faţa spectatorilor cu ce au avut mai bun. Gazdele au prezentat obiceiul de la naştere pînă la moarte, căminul cultural din Grăseni – obiceul de petrecere a flăcăului în armată, iar căminul cultural din Hristoforovca – „Luarea miresei”. Formaţia „Ilincuţele” din Chirileni i-a delectat pe cei prezenţi cu frumoasele tradiţii de Sf. Andrei. Surpriza festivalului a fost formaţia folclorică „Tudoriţele” din Todireşti, care, în calitatea sa de invitat special, a prezentat un spectacol de zile mari, numit „În ograda nunului”.
A fost organizată şi o expoziţe a meşterilor populari, care au demonstrat încă o dată că talentele nu au secat la ţară.
„S-a depus o muncă enormă. Sîntem mulţumiţi că totul ne-a reuşit, a fost frumos, interesant”, a menţionat, la final, moderatoarea festivalului, Eugenia Gherman. Maria Bolotovici, preşedintele juriului, a recunoscut că a fost un examen greu pentru membrii juriului.
În cele din urmă, învingători au fost declaraţi artiştii amatori de la Ţîghira şi Chirileni. A fost menţionat şi un număr artistic al colectivului căminului cultural din Grăseni. Cele mai frumoase şi interesante expoziţii au fost recunoscute cele din Ţîghira, Coşeni şi Negurenii Vechi.
Vor urma alte trei etape zonale. Marea finală, la care vor fi prezenţi cei mai buni dintre cei buni, va avea loc pe 20 noiembrie, la Casa Raională de Cultură din Pîrliţa, organizatorul principal al festivalului.
Ina Landa
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *