Bătălia dintre PAS și CUB a luat sfârșit. Câștig de cauză pentru primarul CUB, Iacob Proscurov, de la Țibirica
La Țibirica, primarul Iacob Proscurov, (înaintat de Coaliția Unitate și Bunăstare (CUB)), a câștigat alegerile locale generale din noiembrie 2023 cu diferența de un vot contra candidatului PAS, Ion Iurcu. Buletinele de vot au fost renumărate de câteva ori de către Consiliul electoral local. Ulterior și instanța de judecată a menținut această decizie, care a confirmat prin semnătură numărarea /atribuirea voturilor primarului CUB.
PAS însă contestă la Curtea de Apel două buletine de vot. După trei ședințe consecutive, Curtea de Apel Chișinău a declarat pe 15 ianuarie, drept inadmisibilă acțiunea inițiată de avocații PAS contra candidatului CUB, Iacob Proscurov, care obține astfel victorie la funcția de primar al satului Țibirica, Călărași.
„Deși apelantul (Iurcu) a pierdut procesul în prima insanță (Judecătoria Strășeni), care a confirmat de fapt justețea numărării și re-numărării voturilor, candidatul PAS a decis să mute disputa sa la Curtea de Apel din Chișinău, apelând la CEC, contrar prevederilor Codului Electoral de a respecta ierarhia autorităților electorale. Din motive neclare, apelantul PAS a decis să atace din nou în a doua instanță nu actul administrativ al Consiliului electoral de circumscripție Țibirica (19 noiembrie) și nici actul administrativ al Consiliului Electoral raional Călărași (23 noiembrie), ci două buletine, atribuite în opinia PAS în mod necorespunzător candidatului de opoziție”, se arată într-un comunicat emis de CUB.
Și de această dată, apelantul a adus drept dovezi pozele unor buletine, ”care nu ar fi avut imprimate corect ștampila votat”, dar care au fost admise unanim de către consiliul electoral Țibirica, uitând cu desăvârșire că se atacă actul administrativ al unei autorități electorale, și nu buletinele votate. Mai nou, apelantul a cerut Curții de Apel să expertizeze toate buletinele votate, urmărind în acest fel să substituie deciziile unor autorități electorale cu niște proceduri, care ar fi deteriorat semnificativ spiritul și litera legislației existente în Republica Moldova.
După examinarea migăloasă a argumentelor aduse de părți, Curtea de Apel Chișinău a respins contestația apelantului PAS, oferind astfel cale liberă confirmării mandatului de primar pentru Iacob Proscurov, candidatul CUB.
„Justiția a triumfat astăzi, 15 ianuarie, 2024, iar încercările PAS de a ”fenta” normele legale în interes propriu, aplicând presiuni administrative și ”soluții creative” s-au prăbușit. Procesul „Iurcu vs Proscurov” oferă mărturie vie asupra faptului că, în Republica Moldova, există judecători imparțiali, care se opun presiunilor și care pot și știu cum să se ferească de îmbrățișările otrăvitoare ale unei puteri politice de a-și supune justiția, numind acest proces reformă”, se mai arată în același comunicat emis de CUB.
„Curtea de Apel Chișinau a facut claritate în scrutinul electoral din 2023 și în toate tentativele de a schimba rezultatele alegerilor de către reprezentantul PAS. Îmi pare rău că două luni de zile le-am pierdut și nu am făcut lucruri bune pentru societate, dar ne vom strădui să facem față tututor provocărilor, împreună cu localnicii”, a declarat după proces, Iacob Proscurov.
Amintim că la alegerile locale generale din 2023, Iacob Proscurov, candidatul partidului CUB, l-a învins pe Ion Iurcu de la PAS cu o diferență de un singur vot. Potrivit rezultatelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, Iacob Proscurov a acumulat 376 de voturi, iar Ion Iurcu – 375.
Lasă un răspuns