E ajunul sărbătorii Sfântului Andrei pe stil vechi. Tradiții și obiceiuri

Imagine simbol, sursa: weradio.ro

E ajunul sărbătorii Sfântului Andrei pe stil vechi iar, conform tradiției, flăcăii umblă cu peţitul iar fetele încearcă să-și viseze ursitul. Sunt multe tradiţii şi superstiţii legate de Sfântul Andrei. Cele mai multe au legătură cu revolta, cu măritişul, dar şi cu protecţia împotriva spiritelor rele care bântuie printre cei vii.

Tot acum se crede că lupii încep să vorbească cu grai de om şi spun lucruri îngrozitoare, iar cei care vor fi atacaţi în această noapte se vor transforma în vârcolaci.

Iată câteva obiceiuri care se pun în practică de obicei în noaptea de Sfântul Andrei:

  • Pentru a alunga spiritele rele, este folosit peste tot usturoiul, de la grajdurile animalelor până la cruciuliţele făcute pe mânuţele copiilor.
  • Noaptea de Sfântul Andrei este un fel de noapte magică. Se spune că în ajun circulă strigoii, aceştia fiind suflete pedepsite care din cauza unei vieţi nepotrivite sau luată prin violenţă bântuie, şi atunci tot drept apărare se foloseşte usturoiul, copiilor li se face cruce cu usturoi pe mână.
  • Fetele care vor să se mărite ascund sub pernă un fir de busuioc, pentru a-şi visa iubitul.
  • La miezul nopţii de Sfântul Andrei, fetele întorc un ulcior de lut cu gura în jos, pun pe fundul vasului 3 cărbuni încinşi şi rostesc o incantaţie, pentru a cuceri inima băiatului iubit.
  • Fetele care vor să-şi vadă ursitul trebuie să stea goale între două oglinzi, la miezul nopţii, cu două lumânări aprinse în mână. În oglinda din spate vor vedea scene din viitorul lor, inclusiv chipul celui care le va fi soţ.
  • În timp ce fetele își fac farmece pentru a-și afla ursitul, flăcăii din unele localități din Reoublica Moldova ies în timpul nopții să fure porțile fetelor nemăritate, dându-le astfel de înțeles că în curând aceastea vor deveni gospodine.
  • De Sfântul Andrei se pune grâu la încolţit, pentru că gospodarii să afle cum va fi recolta de anul viitor, dar şi cât de prospera va fi casa şi familia lui.

Nu în ultimul rând, vremea din această noapte ne va spune cum va fi iarnă care urmează. Să sperăm că vor avea parte de cer senin, pentru că atunci iarna va fi blândă.

Tripsta ne spune ce tradiţii există de Sfântul Andrei şi în alte ţări.

În unele zone din Germania, Austria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Ucraina şi chiar în România se toarnă plumb fierbinte în apă pentru a ghici ocupaţia viitorului soţ în funcţie de formă piesei care rezultă. Pentru acelaşi lucru, în Polonia se toarnă ceară fierbinte de la o lumânare printr-o gaură de cheie.

În Austria, pentru a-l atrage pe viitorul soţ, fetele nemăritate beau vin şi apoi recită „Andreasgebet” (rugăciunea de Sfântul Andrei), în timp ce sunt dezbrăcate şi lovesc un pat de paie.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *