„Nu vrem să cedăm titlul de campioană” Interviu cu Ion Sacacol, antrenorul campioanei Republicii Moldova la fotbal feminin, „Victoria” Măcăreşti
Din cauza alegerilor locale, performanţa fetelor din Măcăreşti a rămas oarecum în umbră, chiar dacă este o premieră absolută pentru raionul Ungheni: o echipă la fotbal feminin devine campioană a Republicii Moldova. Cu acest prilej, i-am solicitat un interviu antrenorului FC „Victoria” Măcăreşti, Ion Sacacol.
Domnule Sacacol, ce v-a făcut să antrenaţi fete? Or, fotbalul, se ştie, este un sport mai mult pentru băieţi şi dumneavoastră aţi început ca antrenor la o echipă masculină.
A fost o pură întîmplare. În timpul unui antrenament pe care-l aveam cu băieţii, s-au apropiat de mine cîteva fete şi m-au rugat să le antrenez şi pe ele. Le-am spus atunci: dacă vă adunaţi vreo 20 de fete, nici o problemă. A doua zi au venit 35.
Aţi început antrenamentele şi, normal, au început să apară şi rezultatele. Care a fost primul turneu la care aţi participat?
Am fost invitaţi să participăm la un turneu republican, „Alba-ca-Zăpada” . Din cele 10 echipe participante atunci, noi ne-am clasat pe locul şapte. Un loc modest, dar de la care, practic, a pornit istoria echipei. Mai tîrziu, ni s-a propus să participăm în Campionatul Republicii Moldova la fotbal feminin. Trebuie să spun că primul an nu a fost cel mai bun. Am înregistrat numeroase pierderi, ceea ce însă nu ne-a făcut să lăsăm mîinile în jos. Dimpotrivă, ne-am ambiţionat, am început să muncim şi mai mult, astfel că, iată, acum am ajuns pe locul I în Campionatul Republicii Moldova la fotbal feminin.
Aţi fost felicitaţi, pentru această performanţă, şi de pirm-ministrul Vlad Filat. Mai mult ca atît, dînsul v-a promis şi un autocar, astfel ca echipa să nu mai aibă probleme cu deplasarea la meciuri. Promisunile au fost în campania electorală. Credeţi acum că veţi avea parte de acel autocar?
Într-adevăr, Vlad Filat, fiind în vizită la Măcăreşti, a promis o unitate de transport care să fie folosită atît de echipă, cît şi de liceu. Cred că se va ţine de cuvînt, pentru că sportul este sport, iar politica – politică. Avem nevoie de un autocar, avem nevoie de susţinere, pentru a obţine noi performanţe. Echipa este bună, avem trei fotbaliste care au fost invitate şi în lotul naţional de fotbal feminin. Profitînd de ocazie, vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat în sezonul precedent. Este vorba de cîţiva măcăreşteni, printre care: Serghei Beşliu, Anatol Ciobanu, Iurie Toma. Ne-a susţinut şi Consiliul raional, şi Direcţia Învăţămînt, Tineret şi Sport, şi Şcoala sportivă raională din Ungheni, şi Federaţia Moldovenească de Fotbal Feminin.
Ce urmează?
Antrenamente, zi de zi. Nu vrem să cedăm titlul. Va fi complicat, dar vom munci în continuare, astfel ca să putem să-l păstrăm.
Marin Gîncu, student stagiar
Lasă un răspuns