Patru cetățeni străini au fost prinși la Ungheni, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de stat
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale Vest documentează patru cetățeni din India care au încercat să ajungă clandestin din Republica Moldova în România.
În imediata apropiere de malul râului Prut, au fost identificați patru cetățeni indieni, cu vârste cuprinse între 24 și 35 de ani, pentru care există bănuială rezonabilă că intenționau să treacă ilegal frontiera moldo-română.
”Polițiștii de frontieră au observat un grup de patru persoane ce intenționa să traverseze fraudulos granița. Grupul a fost reținut în noaptea de 14 octombrie 2023, acest lucru a fost posibil cu ajutorul sistemelor speciale de supraveghere aeriană, astfel patrula Poliției de Frontieră a reușit să rețină în flagrant cele patru persoane”, scriu reprezentanții Poliției de Frontieră a Republicii Moldova.
În prezent, autoritățile desfășoară cercetări amănunțite în cadrul acestui caz, având ca scop elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale corespunzătoare conform legislației în vigoare.
Expresul.md
Lasă un răspuns