Comisia pentru Situații Excepționale s-a convocat de urgență în ședință. Ce decizie a fost luată

Astăzi la ora 7:30 a fost convocată ședința Comisiei pentru Situații Excepționale. Prim-ministrul Dorin Recean, la încheierea ședinței, a declarat că, „a fost adoptată decizia CSE din 4 octombrie 2023 prin care au fost stabilite criterii de individualizare cu privire la persoanele care nu au dreptul de a candida la alegerile locale din 5 noiembrie și posibilitatea de contestare a acestor decizii administrative la Curtea de Apel”, scrie jurnaltv.md.

Astfel, în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, nu vor putea participa persoanele care corespund cel puțin unuia din următoarele criterii:

  • sunt bănuite, învinuite sau inculpate de săvârșirea infracțiunilor care au fost menționate ca argument la declararea neconstitutională a partidului politic;
  • au realizat nemijlocit acțiuni care au constituit argumente reținute in hotărârea Curții Constituționale de declarare neconstituțională a partidului politic;
  • au fost excluse din scrutinele electorale anterioare ca urmare a încălcării principiului finanțării transparente, iar acest fapt a constituit argument la declararea neconstituțională a partidului politic;
  • au fost incluse in sancțiunile internaționale reținute in cuprinsul hotărâri Curții Constituționale de declarare neconstituțională a partidului politic.

De asemenea, miercuri, 4 octombrie, la ora 10:30, Parlamentul se întrunește în ședință plenară pentru a completa Codul electoral cu prevederi „ce îl va pune în acord cu considerentele reținute de Curtea Constituțională”.

 

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *