Luna august a fost una de foc, la propriu

Pe teritoriul raionului Ungheni au fost înregistrate, în luna august, 32 de cazuri de ardere de vegetație pe suprafețe mari. „Temperaturile ridicate și faptele unor persoane care intenționat sau accidental au provocat incendiilea au fost principalele condițiile care au dus la arderea de vegetație”, a spus Ludmila Scutaru, reprezentantă a Direcției Situații Excepționale Ungheni, în cadrul unei ședinței.

Din cele 32 de cazuri, doar în trei au fost depistați făptașii. Localitățile în care au fost înregistrate cele mai multe incendii de vegetație au fost municipiul Ungheni, Zagarancea, Sculeni.

O problemă pe care a evidențiat-o Ludmila Scutaru a fost faptul că, salvatorii voluntari din localități în puține cazuri au intervenit la lichidarea incendiilor. „Practic, în 20 – 25% de cazuri au fost cu participarea echipelor benevole de stingere a incendiilor, cu toate că, în adresa DSE Ungheni, din toate primăriile raionului, au fost transmise listele cu aceste echipe”.

Totodată, în raionul Ungheni au fost înregistrate și trei incendii în localitățile Bumbăta, Medeleni și Vulpești.

De menționat că, în perioada lunii august, angajații Direcției Situații Excepționale Ungheni au intervenit la 131 de situații excepționale.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *