Tradiționalul forum al pedagogilor s-a desfășurat la Ungheni

Forumul raional pedagogic cu genericul „Consolidarea mediului educațional pentru educație și viață de calitate” a avut loc recent, la Ungheni. La forum, au participat managerii școlari și preșcolari, înalți oficiali din raionul Ungheni, oameni de afaceri, dar și Valentina Olaru, Secretara de Stat al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

„Iată că, desfășurăm tradiționalul forum pedagogic pe care-l organizăm în această perioadă și vine să consemneze rezultatele muncii noastre pe parcursul unui an de studiu, să ne trasăm alte obiective și alți indicatori pentru un nou an școlar, care ne dorim să fie rodnic și plin de rezultate.”, a menționat Iulia Pancu, șefa Direcției Educație Ungheni.

În cadrul forumului, au fost discutate unele aspecte ale sistemului educațional din ultimii ani.

În cadrul forumului s-au desfîșiurat și trei paneluri de discuții, în care au fost identificate soluții pentru consolidarea mediului educațional. Iar participanții la paneluri și-au expus opiniile referitor la rolul școlii în formarea și promovarea calităților general-umane, impactul ei în formarea lor ca personalități.

„Avem toată încrederea că, toți împreună, vom reuși să atingem finalitățile propuse pentru dezvoltarea competențelor individuale ale educabililor, pentru activitatea ulterioară profesională, socială și personală.”, a subliniat Olga Popa, șefă adjunctă la Direcția Educație Ungheni.

Totodată, Iulia Pancu a vorbit despre rezultatele procesului educativ, a activităților extrașcolare și performanță. De asemenea, a prezentat realizările anului precedent de studii, unde a evidențiat succesele obținute, dar și problemele cu care se confruntă instituțiile de învățământ din raion. „De fiecare dată, în fiecare an, în cadrul forumului, vorbim despre dezechilibrul pe care-l avem dintre deținătorii de grade didactice și procentul calității din instituția dată. Avem aproape 71% de cadre didactice din raion deținătoare de grad didactic. Ar fi că, dacă deținem grad didactic, să se ducă această performanță spre calitatea învățării. Or, acest  lucru nu se întâmplă și avem un dezechilibru în unele instituții, în care cadrele didactice sunt foarte bune, sunt calificate, au grade didactice și totuși, procentul calității rămâne la un nivel redus. Performanța noastră trebuie să se transforme și în rezultate bune. Aceasta trebuie să ne o punem ca sarcină”, a subliniat ea.

Forumul pedagogic s-a finalizat cu elaborarea unei rezoluții ce conține direcțiile prioritare de activitate în noul an de studii.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *