Bătrânii sunt puși la colț. O nouă indexare a pensiilor, în acest an, nu va exista

Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, o nouă indexare a pensiilor în acest an nu va exista, pentru că statul trebuie să asigure suste­nabilitatea sistemului de pensii. În opinia sa, o nouă indexare a pensiilor ar însemna o acțiune iresponsabilă, în condițiile unui deficit la bugetul asigurărilor sociale de 30%, scrie vocea.md.

Legea privind sistemul pu­blic de pensii prevede indexarea pensiilor la 1 aprilie în baza ratei inflației de la sfârșitul anului pre­cedent. Totuși, prin derogare de la lege, în acest an, pensiile au fost indexate doar cu 15%, în condițiile unei inflații mult mai mari. Minis­trul Alexei Buzu susține că bugetul asigurărilor sociale este pe minus, iar din acest motiv nu poate fi vor­ba de o nouă indexare a pensiilor.

„În cadrul Guvernului avem res­ponsabilitatea de a asigura un ni­vel de trai decent pensionarilor și înțelegem că la acest capitol avem mult de lucru, dar în același timp trebuie să asigurăm sustenabilita­tea sistemului de pensii. Numărul de pensionari și numărul persoa­nelor care muncesc este aproape egal. Avem o problemă foarte mare legată de solidaritatea so­cială, care se manifestă printr-un număr mare de persoane care primesc salariul în plic. Acum noi încercăm să ne asigurăm că toate persoanele care pot munci, mun­cesc. Iar persoanele care mun­cesc, contribuie adecvat, inclusiv la bugetul asigurărilor sociale, pentru că asta este unica meto­dă prin care putem să asigurăm pensii decente. Nu vrem să luăm măsuri iresponsabile din perspec­tiva fiscală, ca să avem o problemă și mai mare. Deficitul bugetului asigurărilor sociale este de 30%. Și acest deficit este acoperit cu surse din bugetul de stat. Trebuie să ne asigurăm că sistemul de pensii va fi sustenabil și peste doi sau zece ani”, a speci­ficat Alexei Buzu.

Potrivit ministrului, deși pensii­le nu au fost indexate în aprilie la rata inflației, majorările anterioare le-au permis vârstnicilor să-și păs­treze puterea de cumpărare.

„Calculele noastre arată că, dacă inflația cumulativă din 2021 și 2022 a fost de aproximativ 48 la sută, pensia medie în această pe­rioadă a crescut cu 52-53 la sută. Prin programele noastre, inclu­siv prin modificări la sistemul de pensii, noi considerăm că puterea de cumpărare a pensiilor din Re­publica Moldova va fi protejată”, a precizat Buzu.

„Trebuie să ne asigurăm că sis­temul de pensii este sustenabil și peste doi sau zece ani. Pentru noi, creșterea pensiilor este o priorita­te, pensia minimă din 2021 până în prezent a crescut cu 120%. Pen­sia medie a crescut cu 72%. Deci, ambele pensii au crescut peste inflația cumulativă. Vom depune efort ca să identificăm resursele necesare și să fortificăm sistemul de pensii. Conform prognozelor noastre, bugetul la capitolul pensii se va echilibra abia în 2040-2045”, a explicat ministrul Alexei Buzu.

În acest an, costul indexării pensiilor și a altor prestații socia­le cu coeficientul de indexare de 15% constituie peste trei miliarde de lei.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *