Noi reguli pentru tansportul feroviar, dar și pentru pasagerii acestuia

Imagine: CFM

Astăzi, 14 august, cabinetul de miniștri a aprobat un proiect de lege privind drepturile și obligațiile pasagerilor în transportul feroviar, dar și regulile de furnizare a serviciilor în transportul feroviar de pasageri, scrie diez.md.

Potrivit ministrului infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, acest proiect impune implementarea următoarelor reglementări asigurarea protecției

  • drepturilor pasagerilor din transportul feroviar;
  • calitatea și eficiența serviciilor de transport feroviar de pasageri;
  • nediscriminarea cetățenilor, răspunderea întreprinderilor feroviare și obligațiile lor;
  • comercializarea documentelor de călătorie;
  • bagajele și obiectele transportate;
  • transportul animalelor.

De asemenea, proiectul intervine cu norme privind pierderea sau prejudiciul rezultat din decesul, vătămarea corporală sau orice alt prejudiciu adus integrității fizice sau psihice a pasagerului, cauzat printr-un accident survenit în timpul exploatării feroviare și în timp ce pasagerul fie se află în tren, fie urcă sau coboară din acesta. Proiectul de lege are drept scop normarea modului de întocmire, comunicare și notificare a reclamațiilor cu referire la decese sau vătămare corporală a pasagerilor.

Totodată, se instituie condițiile de acces și de disponibilitate la bord a echipamentelor pentru persoanele cu dizabilități și persoanele cu mobilitate redusă. Un pasager poate să fie însoțit la bordul trenului de persoană însoțitoare fiind asigurat dreptul la călătorie gratuită a acesteia și să se așeze, dacă este posibil, lângă persoana cu dizabilități sau persoana cu mobilitate redusă.

În cazul în care întreprinderile feroviare și gestionarii de gară cauzează pierderea sau deteriorarea unor echipamente de mobilitate, inclusiv fotoliile rulante, și a altor dispozitive de asistare, folosite de persoanele cu dizabilități sau de persoanele cu mobilitate redusă, aceștia răspund pentru pierderea, deteriorarea sau vătămarea respectivă. Întreprinderile urmează să achite o despăgubire pentru înlocuirea sau repararea echipamentelor de mobilitate sau dispozitivelor din categoria respectivă.

În caz de întârzieri, întreprinderile feroviare vor oferi gratuit pasagerilor mese și băuturi răcoritoare în mod proporțional. Dacă serviciul feroviar s-a întrerupt și nu mai poate fi continuat deloc sau nu poate fi continuat într-un timp rezonabil, întreprinderile feroviare trebuie să ofere pasagerilor servicii de transport alternative și să întreprindă măsurile necesare.

Suplimentar, proiectul stabilește norme privind transportul bicicletelor în trenurile de pasageri.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *