Călărășeanul Mihai Doloton a scos de sub tipar o nouă carte
O nouă carte semnată de călărășeanul Mihai Doloton a ieșit, recent, de sub tipar. Cartea cu titlul „Celebri acordeonişti ai tuturor timpurilor” conţine 42 de lucrări instrumentale din repertoriul a 11 acordeonişti români născuţi în perioada anilor 1920 – 1940.
Astfel, în carte se regăsesc numele celor mai celebri acordeoniști din spațiul românesc cum ar fi: Constantin Bordeianu, Fărămiţă Lambru, Gică Cristea, Marcel Budală, Nicolae Florian, Nicu Bela, Sile Ungureanu, Ilie Udilă, Ştefan Tudorache, Victor Gore și Constantin Şerban.
”Cartea a fost editată în 300 de exemplare și a fost concepută din cauza lipsei unui material didactic adecvat pentru cei care vor să studieze muzica îndeosebi folclorul instrumental – românesc la nivel avansat. Este destinată Instituțiilor cu profil muzical preuniversitare și universitare îndeosebi fiindcă datorită acestui volum studenții pot studia istoria acordeonului și specificul fiecărei zone folclorice românești”, a spus Mihai Doloton, autorul cărții, care s-a ocupat de aranjament, transcriere și copertă.
Menționăm că, Mihai Doloton este membru al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, director – fondator al Festivalului Naţional de Interpretare Instrumentală „Marcel Budală”, autor al volumelor „Melodii populare pentru acordeon”, „Viaţa şi activitatea lui Marcel Budală”, „Celebri acordeoniști ai tuturor timpurilor” și autorul a două volume de versuri ”Nopți albe” și ”Frământări din morminte”.
Expresul.md
One Comment
Bravo! Tânăr si ambiţios!!!