Opinii / Lucia Bacalu: Curcubeul copilăriei mele

În copilăria mea și, sunt sigură, că și a multor altora, curcubeul reprezenta un fenomen absolut impresionant. Doamne, ce bucurie mai aveam când apărea pe cer după o ploaie de vară cu soare. Cunoșteam pe de rost cele șapte culori și consecutivitatea lor.
Ori de câte ori aveam posibilitatea, desenam cu o satisfacție nemărginită curcubeul, căci el reprezenta, de fapt, copilăria – colorată, frumoasă, veselă.

Și cum mai visam să ajung vreodată să ating măcar marginea curcubeului.

Au trecut anii. Curcubeul continuă să apară pe cer și să ne bucure. Din păcate, nu-i bucură pe toți. Unii, de la un timp, văd în orice curcubeu simbolul LGBT, adică al persoanelor ce se declară de o altă orientare sexuală.
Acum câteva luni, eram la o grădiniță de prin părțile Ungheniului. În sala de festivități, pe fundal, era desenat un curcubeu mare. I-am zis atunci colegei mele, mai în glumă, mai în serios, că o minte bolnavă ar putea vedea în acest desen – ce credeți? – un atentat la… moralitatea noastră, la familia tradițională, cum le place unor politicieni să zică.

Personal, nu mă deranjează în nici un fel orientarea sexuală a cuiva. Să fie sănătoși și să-și trăiască viața fiecare așa cum simte și cum și-o dorește.

Am multe alte lucruri de făcut, mult mai interesante, importante și frumoase, decât să mă uit prin gaura cheii în dormitorul cuiva. Mi se pare că doar unele persoane frustrate și lipsite ele însele de moralitate încearcă să ne țină nouă morală, să lupte, cică, pentru familia tradițională. Alo, familia tradițională se risipește nu din cauza LGBT, ci din multe alte motive. Spre exemplu, pentru că, de la o vreme, ne lipsește educația creștină, pentru că nu acordăm atenția cuvenită educației sexuale, pentru că tinerii noștri nu învață să se respecte reciproc, să fie mai toleranți. Pentru că soții divorțează, fiind unul de altul la depărtare. Adică, unul în Italia, spre exemplu, iar altul acasă ori în Franța. Sau din cauza sărăciei și tot așa mai departe.

Trebuie să fim realiști și sinceri. Și să nu uităm că suntem deja în secolul al XXI-lea. Nu mai putem folosi metodele secolului al XIX-lea, făcând din tot și toate sperietori.

De ce am pornit această discuție? Chiar recent, o școală din Strășeni a atârnat pe fundal, la sărbătoarea ultimului sunet, o panglică imensă reprezentând un curcubeu spectaculos. Unii însă – politicieni „vigilenți” – au văzut în această panglică nu știu ce simbol. Și hai cu sabia înainte, să hăcuiască tot ce le-a stat în cale. Nu au mai contat explicațiile directorului, nu au mai contat părerile oamenilor. Ce mai isterie au pornit, de ți se făcea părul măciucă. Au crezut, mititeii, că își vor ridica astfel ratingul. De unde? S-au făcut, pur și simplu, de rușine.

Eu cred că e timpul să ne maturizăm, să lăsăm culorile în pace, inclusiv curcubeul. De la un timp, de fapt durează de ani buni, nu mai știi ce să pui pe tine. Iei un fular galben, imediat ești etichetat că promovezi un partid, te îmbraci în roșu – e și mai rău, iarăși ești arătat cu degetul. Albastrul iarăși e culoarea aleasă de nu știu ce formațiune politică. Ajungem deja la paranoia. Nu mai ai voie să te fotografiezi într-un lan cu rapiță, căci galbenul predomină și… știți voi ce se întâmplă. Nu mai ai voie să folosești curcubeul în amenajări de săli festive, să-l desenezi căci… știți voi ce se întâmplă.

Oare ce-ar fi dacă fiecare și-ar căuta de treabă, s-ar concentra asupra unor lucruri cu adevărat importante și ar încerca să pună umărul la dezvoltarea și prosperarea comunității în care trăiește.