Forumul de Investiţii în cifre şi fapte

În perioada  8-9 octombrie, la Ungheni se va desfăşura cea de-a treia ediţie a Forumului Regional de Investiţii. De data aceasta, genericul va fi: „Investiţii pentru Dezvoltare”.
De rînd cu cei patru organizatori de bază – Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru”, Regiunea de Dezvoltare Centru a Republicii Moldova, Camera de Comerţ şi Industrie, filiala Ungheni, Consiliul raional Ungheni – coorganizatorii forumului sînt: Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova, Asociaţia Regională a Întreprinzătorilor Nord-Est (România), Agenţia pentru Dezvoltare Regională şi Integrare Europeană Ungheni, Asociaţia Producătorilor Agricoli „Uncalnis”, Asociaţia Patronatul IMM-urilor Regiunea Nord-Est (România).
În calitate de parteneri media sînt prezenţi: posturile de televiziune „Jurnal TV”, „Vertamar”, „Interservice”, agentia de ştiri DECA-press, portalul Jurnal.md, ziarele „Jurnal de Chişinău”, „ECOnomist”, „Expresul de Ungheni”, „Unghiul”, site-urile Comunicate.md, HotNews.md, Privesc.Eu, Expresul.com, postul Radio Iaşi.
Pînă în prezent, au fost înregistrate pentru a participa la Forum 73 de delegaţii naţionale şi internaţionale, în număr total de 180 persoane. Înregistrarea participanţilor va avea loc pînă la data de 27 septembrie curent.
Delegaţiile internaţionale care au confirmat deja participarea la forum reprezintă România, Republica Belarus, Polonia, Germania, Letonia, China.
Imediat după lucrările Forumului, pe 9 octombrie, va avea loc o conferinţă de presă, destinată rezultatelor şi impactului Forumului Regional de Investiţii.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *