O parcare pentru tiruri ar putea fi construită la Sculeni

Imagine simbol

Gunoaiele aruncate la nimereală lăsate de către șoferii de tiruri, zgomotul produs de către motorul autocamioanelor – sunt doar câteva din problemele cu care se confruntă locuitorii din satele Sculeni și Gherman. Și asta pentru că, sute de tiruri trec zilnic prin Vama Sculeni, situația devenind și mai critică, odată cu declanșarea războiului în Ucraina. Astfel, mulți transportatori auto sunt nevoiți să-și exporte marfa prin vama de la Sculeni, creând astfel ambuteiaje, dar și deranj localnicilor.

„În primăvara, vara și toamna anului 2022, pe tronsonul Taxobeni – Sculeni au staționat, peste 500 de tiruri și tot atâția șoferi”, a menționat Vasile Casian, primarul comunei Sculeni, la ședința Consiliului Consultativ.

Anterior, primarul de Sculeni a venit cu inițiativa către Serviciul Vamal de a fi construite parcări speciale pentru autocamioanele de mare tonaj pentru transportul internațional de mărfuri. „Am analizat mai multe variante și am rămas la terenul între Sculeni și Gherman, pe partea dreaptă. Terenul dat face parte din fondul de rezervă al Primăriei, cele 5% destinate pentru dezvoltarea localităților, adică pentru construcția caselor, unindu-se astfel satele. Dat fiind faptul că, cerințele de construcție sunt scăzute, acest lucru nu va fi posibil în viitorul apropiat. Astfel, în urma consultărilor cu colegii din consiliu, având o susținere totală, s-a hotărât ca să fie alocat terenul cu pricina pentru construcția parcărilor pentru tiruri. Astel, șoferii de tiruri vor putea beneficia de diferite utilități, cum ar fi cazare, acces la servicii sanitare, alimentație contracost, dar și reparații ale camionului”, a specificat  primarul de Sculeni.

Despre necesitatea creării acestei parcări s-a expus și Daniel Cosoveanu, șeful Serviciului Vamal Sculeni: „Înainte de declanșarea războiului, în postul Vamal Sculeni, traversau și câte 80 – 100 de tiruri, creând dificultăți în viața cotidiană a localnicilor. Parcarea dată ar fi binevenită, deorece ar reduce la minim problemele descrise de către primar”.

 Ce soluții se întreprind?

Dat fiind faptul că, aceste servicii nu sunt aferente autorității vamale, se ia în calcul un parteneriat public privat. „Prin serviciile pe care le poate presta primăria, să formeze încă o întreprindere municipală, având la moment două, care ar putea să presteze serviciile parcării. În acest sens, am înaintat o scrisoare către Guvern, Ministerul de finanțe, Cancelaria de Stat, Departamentul Vamal, în care am cerut implicarea totală în soluționare problemei date, deoarece nu este doar locală, ci și umană și ecologică. Noi suntem pregătiți să realizăm toate acțiunile ce depind de noi. Terenul este înregistrat, sunt în jur de 14 hectare. Suntem gata să le punem la dispoziție”, a mai declarat Vasile Casian.

Înainte de războiul din Ucraina, zilnic traversau vama câte 70 de tiruri. Consider că este un număr impunător, pentru ca întreprinderea formată să aibă careva beneficii ca să poată să se autoasigure.

Conform datelor oferite de către Daniel Cosoveanu, în perioada 1 februarie – 1 martie 2023, s-a înregistrat traversarea a peste 3700 de camioane, ceea ce înseamnă câte 300 de camioane pe zi.

Tatiana Tesliuc

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *