Minoritățile naționale, inclusiv populația adultă, vor putea studia gratuit limba română

Imagine simbol, sursa: radiochisinau.md

Cererile pentru participarea la cursurile de învățare a limbii române de către minoritățile naționale, inclusiv populația adultă, pot fi depuse începând cu ziua de astăzi și până pe data de 26 mai. Cursurile sunt gratuite pentru beneficiari și se vor desfășura atât online, cât și cu prezență fizică în diferite regiuni ale țării, în funcție de numărul de solicitări depuse. Pentru organizarea acestora din bugetul de stat vor fi alocate circa 6 mln de lei (300 de mii de euro). Informațiile au fost prezentate astăzi de ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, relatează moldpres.md.

La cursuri vor putea participa cadre didactice și manageriale din instituțiile de învățământ, persoane adulte care activează în diverse ramuri ale economiei, justiție, medicină, artă, administrația publică locală și centrală, dar și alte persoane care doresc să învețe limba română, inclusiv refugiați din Ucraina.

Cererile pot fi depuse online începând cu ziua de astăzi. Pentru aceasta, solicitanții trebuie să completeze un formular care este disponibil pe pagina web a Ministerului Educației. Persoanele care nu au posibilitatea de a se înregistra online la cursuri, se pot adresa la instituția de învățământ din localitate pentru a fi ajutați în completarea cererii.

Programul național privind învățarea limbii române de către minoritățile naționale, inclusiv populația adultă se va desfășura până în 2025. Ministrul Anatolie Topală a precizat că autoritățile preconizează ca în anul curent să fie instruite circa 2500 de cadre didactice și de conducere din instituțiile de învățământ general și circa patru mii de persoane adulte din diverse categorii profesionale, inclusiv persoane adulte refugiate din Ucraina. La sfârșitul cursurilor,  participanții vor obține un certificat cu indicarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române.

Oficialul a adăugat că astăzi vor fi deschise ofertele pentru selectarea companiei care va desfășura cursurile, iar în câteva săptămâni va fi atribuit contractul și lansate instruirile.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *