Tînărul din Călărași se afirmă pe arenele sportive din Montreal

Cu prilejul vacanței de primăvară a elevilor, la Montreal, Canada, a avut loc un eveniment fotbalistic inedit. În orașul cu tradiții olimpice s-a aflat Vasile Lavric, care activează în cadrul renumitului Club francez PSG – Paris Saint-Germain. Cunoscutul antrenor pentru grupele de copii a organizat un antrenament demonstrativ, la care au asistat zeci de copii, născuți în România și Republica Moldova.

Vasile Lavric este ferm convins că promovarea tinerelor talente presupune o bună cunoaștere a noțiunilor generale ale fotbalului, care este un sport colectiv și orice acțiune individuală trebuie executată și orientată în folosul echipei. Iar calitatile fizice, viteza, reacția, se realizează pe parcursul antrenamentelor prin dezvoltarea tehnicii. La antrenamentul demonstrativ au participat și cîțiva tineri jucători, care în perspectiva unor ocupații sistematice la un club profesionist de fotbal, ar avea toate șansele la o afirmare plenară.

Din numărul zecilor de copii devotați fotbalului am remarcat, în special, acțiunile tactice și tehnice bine chibzuite, demonstrate de Iurie Negru-Vodă, originar din Călărași, prezent la antrenament înt-un tricou cu numarul 7. Iurie s-a remarcat în sezonul de iarnă în campionatul provincial de juniori, stabilind un adevărat record numeric la capitolul goluri marcate – 24 reușite în zece meciuri disputate.

Autor: Nicolae Buceațchi

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *